Regimul Bashar al-Assad consolidează arsenalul chimic şi biologic prin tehnologii din Coreea de Nord şi Iran

Filed under: Uncategorized |

3

Regimul Bashar al-Assad consolidează arsenalul chimic şi biologic, modernizându-l cu ajutorul tehnologiilor din Coreea de Nord şi Iran, afirmă experţi israelieni şi ruşi citaţi de publicaţia britanică The Sunday Times.

Potrivit surselor citate, regimul sirian depozitează armament chimic şi biologic în vestul ţării, în zona preponderent alawită, o denominaţiune şiită din care face parte familia preşedintelui sirian.

“Bashar al-Assad îşi pregăteşte o garanţie în cazul în care Siria va fi divizată”, explică un oficial rus.

Armamentul neconvenţional este stocat în zona Portului Latakia, bombardat săptămâna trecută într-un raid aerian atribuit aviaţiei militare israeliene.

“Această regiune este în totalitate fortificată şi izolată de restul Siriei. Regimul al-Assad a predat până acum doar peste 4% din arsenalul chimic, astfel că a fost ratat termenul pentru evacuarea armamentului şi va fi ratat obiectivul neutralizării până pe 30 iunie, până când ar trebui distruse 1.300 de tone de arme chimice”, afirmă un membru al serviciilor de spionaj israeliene.

Secretarul de Stat al SUA, John Kerry, a îndemnat regimul Bashar al-Assad să respecte obligaţiile internaţionale privind distrugerea armamentului chimic, avertizând că, în caz contrar, vor exista “consecinţe”. “Îi reamintesc preşedintelui Bashar al-Assad că acordul la care am ajuns în Consiliul de Securitate ONU, indică clar că, dacă vor exista probleme cu respectarea angajamentelor, acestea vor fi analizate prin prisma Capitolului 7 al Cartei ONU”, a subliniat Kerry. “Ştim acum că regimul al-Assad nu a acţionat atât de rapid cum a promis pentru evacuarea armelor chimice din Siria”, a subliniat el.

Administraţia de la Washington este “preocupată” de ritmul lent al evacuării armamentului chimic din Siria, a afirmat secretarul american al Apărării, Chuck Hagel. “Statele Unite sunt preocupate că Administraţia siriană este în întârziere în privinţa transferului armamentului chimic”, a spus Hagel într-o conferinţă de presă organizată la Varşovia.

Siria a evacuat de pe teritoriul său doar aproximativ 5% din arsenalul său chimic, potrivit unor surse din cadrul Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC). Conform unei rezoluţii ONU, Siria trebuie să predea arsenalul chimic pentru a fi neutralizat până la jumătatea anului 2014. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi confruntări între grupuri insurgente afiliate opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit diverselor estimări, între 100.000 şi 130.000 de morţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *