Sălăjean prins în flagrant în timp ce „grebla” Someșul cu undița S-a ales cu dosar penal

Filed under: Actualitatea Salajeana |

Alte 7 sălăjeni au fost amendați cu câte 300 lei fiecare pentru că nu posedau permis de pescuit

Efective de jandarmi din orașul sălăjean Jibou, au organizat şi desfăşurat, în perioada 11-12 februarie a.c., mai multe  acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional şi contravenţional în domeniul piscicol.


În timpul acestor acţiuni ce au avut loc în zona localităţilor Jibou – Turbuţa – Ciocmani, jandarmii l-au surprins în flagrant pe M. A, de 46 ani, din Jibou, care aflându-se pe malul râului Someş, în zona podului de la Ciocmani, pescuia cu o lansetă prin metoda denumită „greblare” cu unelte înţepătoare şi agăţătoare.
Jandarmii au întocmit actele procedurale premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „pescuit cu unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64, lit. l, din O.U.G. nr. 23/05.03.2008 privind pescuitul şi acvacultura.
De asemenea, jandarmii jibouani au surprins alte 7 persoane care pescuiau pe cursul de apă al râului Someş, fără a poseda permis de pescuit în habitatele piscicole naturale, aceştia fiind sancţionaţi contravenţional, unul cu avertisment iar ceilalţi cu amendă în valoare de 300 lei fiecare, conform O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Sălaj atrage atenţia cetăţenilor cu privire la faptul că, pentru a avea acces la resursele acvatice vii, trebuie să deţină permis de pescuit, iar neprezentarea acestuia organelor de control constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300 şi 600 de lei.
Totodată, acţiunile jandarmilor pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol vor continua şi în perioada următoare, iar împotriva celor care vor fi depistaţi săvârşind fapte susceptibile a fi contravenţii sau infracţiuni vor fi luate măsurile legale impuse de O.U.G. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura.
Iulian Duma

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *