Sătmărean înjunghiat de tatăl concubinei sale

Filed under: Locale |

arestat

Un bărbat din Satu Mare a fost arestat preventiv duminică, 2 februarie, pentru tentativă de omor, după ce i-a aplicat concubinului fetei sale mai multe lovituri cu cuţitul în zona pieptului. Cazul a fost dat ca exemplu pe plan naţional de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a vrut să arate că astfel de cazuri pot fi bine instrumentate după intrarea în vigoare a noilor coduri, penal şi de procedură penală.

“Un exemplu de acest fel îl reprezintă şi dosarul constituit la data de 1 februarie 2014, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, ca urmare a sesizării transmise în aceeaşi zi de către poliţişti de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare, având ca obiect o tentativă de omor. La aceeaşi dată, a fost dispusă de către procurori începerea urmăririi penale pentru faptă, fiind dispuse, prin ordonanţă, efectuarea cercetării la faţa locului şi examinarea medico-legală a victimei, audierea martorilor, acte procedurale şi procesuale exercitate de către organele de cercetare penală împreună cu procurorul de caz. Probatoriul administrat a relevat că în cursul aceleiaşi zile, în jurul orelor 14:45, pe fondul consumului de alcool şi a unei altercaţii spontane, victimei H.E. i-au fost aplicate patru lovituri de cuţit în zona pieptului, feţei şi a mâinii, de către tatăl concubinei sale, fiindu-i pusă în primejdie viaţa. Autorul faptei a fugit de la faţa locului, dar ulterior s-a predat organelor de poliţie, fiind condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, unde prin ordonanţă s-a dispus de către procuror efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul Dumitru Vindiş. După audierea suspectului, a fost pusă în mişcare acţiunea penală sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii de tentativă de omor, aducându-i-se la cunoştinţă calitatea de inculpat, procedându-se la o nouă audiere a sa. Din probele administrate a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpatul Dumitru Vindiş a săvârşit infracţiunea de tentativă de omor, context în care s-a solicitat de către procurori arestarea preventivă a acestuia. Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Satu Mare a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile”, se arată pe site-ul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Szasz Lorand

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *