More

    Satu Mare, o haltă pentru judecători

    tribunal

    Volumul mare de muncă, dar și faptul că la Satu Mare nu există o Curte de Apel, face ca tot mai puțini sătmăreni să devină interesați în a deveni judecători. Deşi vor fi vacantate nouă posturi nu prea există speranțe că vor fi tineri care să dorească să vină pe locurile judecătorilor plecați sau pensionați. Volumul de muncă îi sperie pe eventualii doritori, în condiţiile în care deși numărul de dosare rulate de fiecare judecător în parte a scăzut anul trecut față de 2012, Satu Mare se află totuşi printre primele județe din țară când vine vorba de încărcătura de cauze a fiecărui judecător în parte.

    “Tribunalul, un fel de fosta gară Războieni”
    Preşedintele Tribunalului Satu Mare, Rodica Grosoş-Maxim, a declarat că instituţia pe care o conduce a a devenit “un fel de fostă gară Războieni”, acuzând că judecătorii nu vor să vină în judeţ, iar cei actuali vor să plece. “La momentul întocmirii raportului aveam opt posturi de judecători vacante, de atunci încă un coleg mai dorește să se transfere. Tinerii nu vor să vină aici, la Tribunalul Satu Mare. Am avut recent un tânăr în practică, și acesta va pleca la Oradea. Tinerii vor să ajungă la Curțile de Apel, avem colegi buni care ar merita să ajungă acolo, dar e mai greu să îți iei casa în spinare și să pleci după ce ți-ai întemeiat aici o familie. Puțini reușesc să intre în magistratură și așa s-ar explica de ce nu avem judecători aici. Un post de grefier este liber la Negrești, blocat pentru un absolvent al Instiutului Național de Magistratură, dar nimeni nu a venit pe post și dacă lucrurile continuă așa nici nu cred că postul se va ocupa”, a declarat Rodica Grosoş-Maxim.

    Munca a scăzut, dar rămâne multă
    Stabilitatea legislativă, dar și intrarea în vigoare a noului Cod Civil au făcut ca anul trecut volumul de muncă de la nivelul instanțelor de judecată de la Satu Mare să înregistreze o scădere în 2013 față de 2012. Cele mai multe dosare au fost judecate în cadrul Secției II civil, în timp ce Secția de penal a avut o încărcătură mai mică de dosare. Pe masa unui judecător au fost în medie 959 de dosare în cursul anului 2013, faţă de 1.239 de dosare în cursul anului 2012.

    Instanțele sătmărene au avut de soluționat anul trecut un număr de 44.834 cauze, din care 16.856 au fost dosare aflate pe stoc și aproape 27.978 au fost nou intrate. Volumul de activitate a scăzut cu 19,94% față de anul precedent. Cu toate că volumul de muncă s-a diminuat, Satu Mare rămâne printre primele instanțe din țară la numărul de dosare pe judecător. De asemenea, există dosare care sunt pe rolul instanței chiar și de circa 15 ani când vorbim de falimente sau cazuri care se află în comisii rogatorii, cum se întâmplă cu dosarul “Frontieriștilor”. Legea fondului funciar cauzează și ea un număr mare de dosare.

    Silvia Spanciu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE