„Scrima Sătmăreană. Miracol al sportului românesc” se lansează duminică

Filed under: Sport |

Duminică, la ora 16, va avea loc la Casa Şvabilor din Satu Mare (Bul. Vasile Lucaciu nr.9) lansarea cărţii „Scrima sătmăreană. Miracol al sportului românesc”, autor – Ştefan Stahl. Volumul cuprinde principalele momente ale istoriei de aproape un secol şi jumătate al sportului cu sabia, spada şi floreta, din oraşul de pe malul Someşului. Sunt trecute în revistă carierele de excepţie ale Elenei Şamşudeanu, Ştefan Haukler, Adalbert Mezei, Ştefan Langenbacher, culminând cu titlurile de campion mondial câştigate de Ecaterina Jencsik, Ileana Gyulai, Suzana şi Ştefan Ardeleanu, Petre Kuki şi cu rezultatele medaliaţilor Miklós Bodóczi, Rozália Orosz, Marcela Moldovan şi alţii. Sunt prezentaţi şi sportivii care au obţinut titluri mondiale sub culorile „noilor patrii”, unde au ajuns în deceniile trecute: Iosif Szepessy, Zita Funkenhauser, König Rita, Monica Weber (Germania), Fekete Attila, Osváth Richárd (Ungaria). Sportivii originari din Satu Mare au un bilanţ ieşit din comun: 16 titluri de campion mondial (8 pentru România, 6 pentru Germania, 2 pentru Ungaria), peste 40 de campioni naţionali, peste 30 de participanţi la campionate mondiale, 24 de participanţi la jocurile olimpice. La care se adaugă sutele de titluri obţinute la campionatele de speranţe, cadeţi, juniori şi tineret. Se acordă, de asemenea, un spaţiu important carierei marilor campioni ai României, colegi de echipă cu scrimerii sătmăreni: Olga Szabó, Ana Pascu, Ionel Drâmbă, Laura Badea, Gurath Adalbert, Anton Pongrácz, Ana Maria Brânză şi Mihai Covaliu. Principalele momente ale istoriei scrimei sătmărene, ca şi cele 50 de „portrete” de sportivi sunt ilustrate cu peste 150 de fotografii-document. Cu această ocazie se va lansa şi ediţia a doua a cărţii „Szatmári Pengék. Fejezetek a szatmári vívas történetéből” (Lame Sătmărene. Capitole din istoria scrimei din Satu Mare). Dar seria istoriei scrimei sătmărene nu se opreşte aici: la iniţiativa lui Szepessy Iosif, urmează ca încă în acest an să vadă lumina tiparului şi ediţia în limba germană. Tipărirea cărţilor a fost realizată la Tipografia Europrint şi sprijinită de Consilul Judeţean Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *