More

    Spectacol oferit de cele două CSM-uri

    DSC_0122

    Duel baschetbalistic interesant aseară(n.r. miercuri) în sala de sport Ecaterina Both din Satu Mare. CSM Satu Mare a întâlnit formația pregătită acum de cel care cinci ani a antrenat gruparea sătmăreană, Dan Fleșeriu. Spectatorii veniți în număr mare au avut ce vedea, a fost un joc spectaculos pe alocuri, cu reușite frumoase, cu fetele lui Eleș în formă.

    Altădată un derby în adevăratul sens al cuvântului, partida a fost câștigată de formația pregătită de Dan Fleșeriu, scor 68-77, la pauză 34-37.

    Prima parte a fost una echilibrată, primul sfert aparținând oaspetelor, scor 24-17. Sfertul doi a fost câștigat însă de elevele lui Petru Eleș cu 17-13, la pauza mare scorul fiind 34-37. După revenirea de la cabine, ostilitățile au fost conduse în mare parte de oaspetele din Târgoviște, care au dus scorul la 56-47 în favoarea lor, pe sfert 19-14. Ultima parte a fost cea mai interesantă, cu echipa sătmăreană în prim-plan, reușind să se apropie amenințător, însă Târgoviște a dat dovadă de mult sânge rece și nu a scăpat victoria printre degete. Ultimul sfert s-a încheiat la egalitate, 21-21. Dan Fleșeriu a declarat că se bucură că s-a întors la Satu Mare. “Am întâlnit o formație frumoasă, bătăioasă, felicit echipa pentru jocul prestat și mă bucur că baschetul continuă la Satu Mare” a spus Fleșeriu. Și Petru Eleș s-a arătat mulțumit de prestația elevelor sale, pe care le așteaptă sâmbătă, de la ora 18.00, un meci dificil cu Phoenix Galați. Au evoluat la CSM Satu Mare: Tabytha Wampler 16 puncte, Eniko Laza 13, Kortni Jones 11, Andreea Orosz 9, Caila Desroches 6, Bianca Voica și Monica Ivan câte 4, Anita Nagy 3, Mihaela Adi 2, Andra Nește, Diana Moldoveanu. De cealaltă parte, principala marcatoare a echipei din Târgoviște a fost Smith cu 18 puncte.

    Partida poate fi urmărită înregistrată, joi, de la ora 22.00, la Nord Vest TV.

    Daniel Chiorean

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE