Ultima sesiune parlamentară pentru Marian Valer

Filed under: Locale |

valer

A început o nouă sesiune parlamentară. Probabil, ultima pentru  Marian Valer. Senatorul nimănui  își va înceta mandatul ca urmare a unei  decizii judecătorești care va fi dată, cel mai posibil, în această primăvară. Agenția Națională de Integritate a constatat starea de conflict de interese în care s-a aflat Marian Valer, acum câțiva ani, când avea dublă calitate: parlamentar și administrator de firmă, contrar legii. De asemenea, Valer este pasibil și de pușcărie pentru fals în înscrisuri oficiale și uz de fals. Oricum, încetarea mandatului senatorului Marian nu ar reprezenta decât o revenire la normalitate, în condițiile în care acesta nu-și mai exercită atribuțiile de parlamentar de cel puțin un an de zile. După ce a fost dat afară din PSD și din comisiile permanente, mandatul lui Valer a ajuns golit de conținut,  find departe de reprezentarea intereselor aleșilor care l-au trimis în Senat. Organele abilitate din Senat ar trebui să constate faptul că Marian Valer nu dispune de un birou senatorial, deși, în mod eronat, pe site-ul oficial, figurează că ar funcționa în clădirea Consiliului Județean Satu Mare. De altfel, el nu a acordat niciodată, în acest mandat, audiențe pentru a prelua probleme alegătorilor săi. Instituțiile de control din Camera Superioară a Parlamentului ar trebui să dispună un control asupra modului în care sunt cheltuite sumele alocate întreținerii biroului parlamentar al senatorului Marian. Este vorba despre 5000 de lei, bani publici repartizați fiecărui ales pentru activitatea în teritoriu. Trebuie precizat că senatorul Marian nici nu mai domiliciază în Satu Mare, el mutându-se la Cluj-Napoca, locuind în același apartament cu sora sa. De asemenea, din această sesiune, Valer a rămas din nou pe drumuri, după desființarea grupului senatorial al PP-DD, în urma migrației în masă la UNPR. Drept urmare, doar o decizie judecătorească ar putea readuce lucrurile în matca lor normală: încetarea mandatului senatorului Marian Valer și organizarea de alegeri anticipate pentru trimiterea în Senat a unui nou ales care să reușească să reprezinte interesele sătmărenilor.
Marius Oproiu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *