Un nou şantaj tembel a la Castorel

Filed under: Locale |

caricatura

Ischemicul Castorică, cel complexat de dotarea sa mică, se simte tot mai abandonat şi tot mai ameninţat. Ameninţarea vine din partea Justiţiei, întrucât rozătorul urât mirositor ştie că urmează să dea socoteală pentru o parte din numeroasele sale abuzuri. Încolţit de procurori şi servit mai târziu către judecători, Castorel încearcă un nou şantaj tembel. În interpelările şi declaraţiile sale tot mai penale atacă tot mai des magistraţii. Prin astfel de metode iresponsabile, Castorică speră să pună presiune pe Justiţie. Numai că vremurile s-au schimbat şi nu mai dă nimeni două cepe degerate pe interpelările şi declaraţiile acestui individ ratat, care n-a pierdut niciun prilej să se facă de rahat. Niciun magistrat nu se mai teme de minciunile rozătorului retardat. Procesele şi dosarele se adună într-un ritm ameţitor pentru rozătorul cu moacă şi miros de dihor. În curând, va îmbrăca zeghea şi va degusta arpacaşul pe care chiar el îl promitea adversarilor săi reali şi închipuiţi. La duş va avea unele mici probleme, dar se vor rezolva rapid cu niţică vaselină. Poate va avea totuşi noroc şi, în loc de puşcărie, va fi îmbrăcat într-o elegantă cămaşă de forţă. În acest caz, Castorică va avea timp să denunţe noilor colegi părerile sale de expert în teoria conspiraţiei şi chiar a constipaţiei. Poate va scrie şi o carte pe un sul de hârtie igienică, care va deveni bestseller de răspândire galactică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *