Un sfert dintre beneficiari nu şi-au ridicat alimentele comunitare

Filed under: Locale |

alimente

Sătmărenii nu se arată foarte interesaţi pentru a-şi ridica alimentele comunitare. Acest lucru este dovedit de faptul că în cele trei luni de zile de când a început distribuirea acestora, o pătrime dintre beneficiari încă nu s-au prezentat să le ridice. Beneficiarii de drept mai pot intra în posesia acestor alimente până cel târziu la finele lunii martie, după care, cel mai probabil, acestea vor fi redistribuite.

Peste 1.500 de porţii rămase
Potrivit şefului Serviciului Asistenţă Socială din cadrul SPAS Satu Mare, Adrian Bălaj, din data de 4 noiembrie 2013 până ieri s-au prezentat la depozitul de pe Aleea Jiului pentru a-şi ridica alimentele comunitare doar circa 5.200 de beneficiari din cei 6.741 înregistraţi. La un calcul simplu se poate constata că peste 1.500 dintre beneficiari, adică 25% din numărul total al acestora, nu şi-au ridicat ajutorul alimentar acordat de Uniunea Europeană. Potenţialii beneficiari mai pot intra în posesia acestor pachete compuse din 15 kg de făină albă, 8 kg de făină de mălai, 500 g paste făinoase, 5 litri de ulei, 800 g de pastă de roşii, 400 g de zacuscă, 900 g de conservă de porc (trei bucăţi) şi 2 kg de zahăr, în total 32,6 kg, până cel târziu la data de 31 martie, după care alimentele rămase vor fi cel mai probabil redistribuite persoanelor cu handicap, aşa cum s-a întâmplat şi anii precedenţi.
Reprezentantul SPAS a mai precizat că şomerii sunt categoria de beneficiari cu rata cea mai mare de absenteism la ridicarea alimentelor comunitare. “Au fost beneficiari care au intrat în şomaj abia în toamnă şi foarte probabil nu au ştiut de acest ajutor, alţii sunt plecaţi din ţară iar altora pur şi simplu le este jenă să se prezinte să ridice aceste alimente”, a mai precizat Adrian Bălaj. De asemenea, mai sunt beneficiari care între timp au decedat sau sunt unii pe care pur şi simplu nu-i interesează aceste alimente. Au fost şi beneficiari care nu au dorit să ridice toate alimentele incluse în pachet.

Alimente vândute ilegal
Dacă unii beneficiari nu sunt interesaţi de aceste alimente, alţii le vând, deşi pe ambalajele acestora scrie clar că este interzisă comercializarea lor. Reprezentantul SPAS a precizat că nu au fost sesizate cazuri de comercializare a acestor alimente în faţa depozitului sau în pieţele sătmărene, dar există posibilitatea ca acestea să fie vândute la vecini sau la unele unităţi de alimentaţie publică. “Sunt familii unde sunt zece beneficiari ai acestor alimente. Asta înseamnă 150 de kg de făină, 20 de kilograme de zahăr şi 50 de litri de ulei. Foarte probabil că o parte din aceste cantităţi sunt vândute, dar până acum nu am descoperit pe nimeni să facă astfel de gesturi”, a precizat Bălaj.
Chiar şi în cazul în care ar fi prinşi că ar comercializa alimente comunitare, beneficiarii riscă doar o amendă, dar nu pot fi scoşi de pe listă pentru anul viitor în cazul în care îndeplinesc condiţiile.
Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *