Una caldă, una rece

Filed under: Sport |

baschet

Baschetbalistele de la CSM Satu Mare au muncit serios în week-endul care s-a încheiat. La sala LPS, fetele pregătite de Petru Eleş au primit sâmbătă vizita celor de la SCM Craiova, meci contând pentru etapa a 18-a, şi ieri au dat piept cu Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci restant din etapa a 16-a. Dacă meciul cu SCM Craiova a fost un antrenament cu public, scor 78-53, cel cu Sepsi a fost unul disputat, încheiat cu victoria oaspetelor, 82-57.

Aşadar, sâmbătă, baschetbalistele noastre s-au impus la capătul unei partide dominate cap-coadă. Fără Cristiana Cutaş, dar cu Andreea Orosz pe contra-atac şi Eniko Laza în mare formă, CSM a oferit publicului o prestaţie bună. Pe sferturi, toate câştigate de formaţia sătmăreană, scorul a fost 24-12, 18-16, 16-11 şi 20-14. Au punctat Andreea Orosz 22 de puncte, Eniko Laza 17, Bianca Voica 13, Caila Desroches şi Tabitha Wampler câte opt, Mihaela Adi 4, Monica Ivan, Andra Neşte şi Kortni Jones două. Au mai evoluat Teodora Vasile, Valentina Bolba şi Anita Nagy. De menţionat că în finalul sfertului patru, în teren s-au aflat doar sătmărence: Orosz la cârmă, junioarele Neşte, Bolba şi Vasile, respectiv Nagy.

Faţă de meciul cu doljencele, cel cu Sepsi a fost diametral opus. Oaspetele, cu un lot foarte valoros şi cu Samantha Prahalis în formă, a dispus de CSM Satu Mare, la o diferenţă destul de mare, 82-57. Primele două sferturi au fost echilibrate, 20-24, 12-15, la fel şi al patrulea, 17-19. Însă în sfertul trei baschetbalistele de la CSM au reuşit doar opt puncte.

La gruparea sătmăreană au punctat Eniko Laza 21, Tabytha Wampler şi Kortni Jones câte 11 puncte, Caila Desroches 8, Andreea Orosz, Bianca Voica şi Monica Ivan câte două. Tabytha Wampler şi-a mai trecut în cont un „double-double“, cu 11 recuperări, din care 9 în defensivă şi 11 puncte, eficienţă 12.
„Au fost două partide diferite. Din păcate, cu SCM Craiova a trebuit să folosesc mai mult decât aş fi vrut jucătoarele pe care mă bazam la meciul cu Sepsi. Aşa s-a simţit oboseala din tabăra noastră. Felicit echipa din Sf. Gheorghe, are jucătoare valoroase“, a spus Petru Eleş.

Urmează pe 19 februarie partida cu CSM Târgovişte, asta după ce jocul cu Alexandria, programat pe 16 a fost amânat pentru 10 martie.

Daniel Chiorean

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *