Zilele Naţionale ale ţărilor membre UE, marcate la Carei

Filed under: Locale |

Direcţia de Cultură Carei anunţă debutul proiectului denumit Zile Naţionale ale ţărilor membre UE, ce are ca scop cunoaşterea şi promovarea culturii şi tradiţiilor din ţările membre ale Uniunii Europene. Proiectul constă în organizarea de evenimente culturale cu ocazia Zilei Naţionale a fiecărui stat membru al UE. Astfel, în ziua sărbătoririi statului respectiv vor avea loc: o expoziţie de fotografie, înfăţişarea unui crâmpei din tradiţiile şi obiceiurile statului, precum şi arborarea drapelului naţional timp de o zi în sala de expoziţii a castelului Karolyi. Inaugurarea proiectului va avea loc luni, 17 februarie 2014, în sala de expoziţii nr. 6 a castelului Karolyi şi va consta în vernisajul expoziţiei care cuprinde fotografii despre oameni, peisaje, clădiri şi obiceiuri din Lituania, precum şi alte surprize. Expoziţia va putea fi vizitată timp de o săptămână. Ziua Naţională a Lituaniei este sărbătorită în 16 februarie şi reprezintă semnarea Declaraţiei de Independenţă a Lituaniei la 16 februarie 1918. Următorul eveniment din cadrul proiectului va avea loc în data de 24 februarie, cu ocazia Zilei Naţionale a Estoniei.
Szasz Lorand

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *