Ziua Internaţională a Bolilor Rare, la Carei

Filed under: Locale |

Asociaţia Werding Hofman şi Direcţia de Cultură Carei organizează joi cea de-a şaptea aniversare a Zilei Internaţionale a Bolilor Rare. La nivel naţional, atât pacienţii, cât şi specialiştii implicaţi în diagnosticarea şi managementul bolilor rare organizează activităţi de sensibilizare cu privire la bolile rare pe tot parcursul lunii februarie. Ziua Internaţională a Bolilor Rare încearcă să atragă atenţia că, în România, numărul pacienţilor afectaţi de boli rare este de peste 1 milion, majoritatea încă nediagnosticaţi sau diagnosticaţi greşit. În acest an, cu sprijinul Poliţiei Municipiului Carei şi al instituţiilor de învăţământ din municipiul Carei, sub sloganul ”Împreună pentru o îngrijire mai bună în bolile rare” vor organiza următoarele activităţi. Astfel, în cursul zilei de joi, începând cu orele 12:30 va avea loc Marşul Bolilor Rare, pe traseul Parcul Kossuth – Castelul Karolyi. Iar de la ora 13:00 în incinta Castelului Karolyi va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie cu activitatea din ultimii 5 ani a Asociaţiei Werding Hoffman. Având în vedere impactul avut şi în anii precedenţi, sunt aşteptaţi la acest eveniment cât mai mulţi participanţi.
Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *