Zonare pentru prevenirea catastrofelor

Filed under: Locale |

sedinta

Judeţul Satu Mare a fost împărţit ieri în 14 zone de situaţii de urgenţă, acţiune care are drept scop o mai bună comunicare a informaţiilor între unităţile administrativ-teritoriale şi Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare. Fiecare zonă are câte un reprezentant zonal, iar decizia a fost luată în cadrul şedinţei de ieri a Comitetului.

Zonare necesară
Încă de la începutul şedinţei, prefectul Eugeniu Avram a declarat că zonarea are ca scop înlesnirea circulaţiei informaţiilor în cazuri de situaţii de urgenţă. “Din fericire, până acum nu au fost semnalate probleme grave, dar ne putem aştepta de acum înainte la precipitaţii mai însemnate care pot crea probleme. Dorim această zonare pentru a facilita circulaţia mai uşoară a informaţiilor în situaţii de urgenţă când trebuie să avem informaţii proaspete pentru operativitate. Responsabilii zonali trebuie să păstreze contactele cu serviciile voluntare de urgenţă pentru a putea fi luate măsurile necesare gestionării situaţiilor critice”, a precizat prefectul.
Astfel, responsabil pentru municipiile Satu Mare şi Carei şi a oraşelor Negreşti Oaş, Tăşnad şi Ardud este Ramona Antonescu; pentru comunele Călineşti Oaş, Gherţa Mică, Racşa, Oraşu Nou şi Vama – Constantin Taloş; pentru comunele Cămârzana, Târşolţ, Bixad, Certeze – Gheorghe Avram; pentru comunele Ciumeşti, Sanislău, Petreşti, Pişcolt, Andrid, Tiream şi Căuaş – Nelu Hauşi; pentru comunele Foieni, Urziceni, Cămin, Berveni şi Căpleni – Vasile Maxim; pentru Moftin, Dorolţ, Doba, Vetiş – Adrian Bucureştean; pentru Lazuri, Botiz, Agriş, Micula, Turulung – Bekessy Elisabeta; pentru Porumbeşti, Halmeu, Turţ, Batarci, Tarna Mare – Vasile Fănăţean; pentru Odoreu, Livada, Medieşu Aurit şi Apa – Mariana Roman; pentru Culciu, Valea Vinului, Crucişor, Pomi şi Bârsău – Vasile Andrieş; pentru Homoroade, Viile Satu Mare şi Păuleşti – Dorina Dragoş-Guran; pentru Hodod, Bogdand, Supur şi Socond – Nicolae Dumuţa; pentru Beltiug, Acâş, Craidorolţ şi Terebeşti – Mircea Ardelean; iar pentru Săcăşeni, Cehal, Săuca, Pir şi Santău – Ioan Şereş.

Cursuri de apă întreţinute
În partea a doua a şedinţei, prefectul Eugeniu Avram a prezentat raportul întocmit de Serviciul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în ceea ce priveşte cursurile de apă apreciind faptul că, în afară de unele excepţii, acestea sunt bine întreţinute. Ceva probleme ar fi pe pârâul Tarna Mare şi pe râul Crasna dar acestea nu sunt foarte grave, reprezentantul Serviciului de Gospodărire a Apelor afirmând că în prezent se fac lucrări în zonele menţionate. Acesta a mai adăugat că în unele zone din judeţ cetăţenii de etnie romă fură clapeţii de pe digurile unor cursuri de apă şi a solicitat ajutorul Poliţiei şi a Jandarmeriei pentru stoparea acestui fenomen.
De asemenea, reprezentanta ANIF a declarat că deşi sunt unele agregate care se defectează şi că nu sunt fonduri necesare pentru repararea lor, situaţia din punctul lor de vedere în ceea ce priveşte cursurile de apă este sub control.

Florin Dura

One Response to Zonare pentru prevenirea catastrofelor

  1. Da colonelu` Dima nu e impartit niciunde? sau el e la restaurantele locale si face iar sacandal noaptea?

    Scandalos
    15/02/2014 at 03:54
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *