More

    Acţiuni de igienizare a cursurilor de apă

    Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Satu Mare organizează timp de două zile acţiuni de igienizare a cursurilor de apă. Astfel, în perioada 12-13 martie 2014, SGA Satu Mare în colaborare cu Penitenciarul Satu Mare, Primăria Satu Mare, Primăria Negreşti Oaş si Primăria Turţ, va organiza acţiuni de igienizare pe cursurile de apă. Cu această ocazie, în cursul zilei de ieri au avut loc acţiuni de ecologizare a râului Someş pe tronsonul dig mal drept între sediul Sistemului Hidrotehnic Satu Mare (str. Diana nr.44) – Primăria Satu Mare – Ştrandul Termal, şi pe râul Tur în oraşul Negreşti Oaş şi în cadrul căruia au participat şi persoane condamnate, aflate în custodia Penitenciarului Satu Mare.

    Acţiunile vor continua azi pe râul Someş pe raza municipiului Satu Mare dig mal stâng între cartierele Micro 17 – Micro 16, respectiv pe pârâul Turţ în localitatea Turţ. Aceste acţiuni marchează începutul unei serii mai ample de igienizări ale cursurilor de apă din bazinul hidrografic Someş-Tisa aferent judeţului Satu Mare. Reprezentanţii SGA Satu Mare menţionează faptul că autorităţile publice locale sunt direct responsabile de gestionarea regimului deşeurilor, în conformitate cu prevederile legislative din România.

    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE