Alegeri FRF / Sătmărenii „luaţi de noul val“

Filed under: Sport |

Alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal s-au încheiat miercuri seara cu o surpriză. Răzvan Burleanu a câştigat detaşat confruntarea din turul doi cu Vasile Avram, 113-58. La aceste alegeri au fost prezenţi şi patru reprezentanţi sătmăreni cu drept de vot, care au mers pe mâna lui Burleanu, dorind o schimbare. Este vorba despre Ştefan Szilagyi – preşedintele AJF, Dorel Ziman din partea LPS, Dan Băbuţ Domuţa – preşedintele FC Olimpia şi din partea Victoriei Carei, Arpad Brem, preşedintele clubului.

Dorel Ziman s-a declarat mulţumit de alegeri, precizând că a mers pe mâna tânărului, care a prezentat un program îndrăzneţ. „Suntem mulţumiţi de rezultatul alegerilor. Am votat schimbarea, întinerirea şi noile concepte ale lui Răzvan Burleanu. Vreau să precizez că acesta a fost singurul candidat care s-a întâlnit cu toate structurile cu drept de vot din judeţe. A fost şi la Satu Mare, ne-am întâlnit într-o şedinţă de lucru la baza sportivă Rania, unde am participat toţi cei patru cu drept de vot“, a spus Ziman. Acest lucru a fost confirmat şi de antrenorul federal Dacian Nastai, care a ţinut şi el să salute schimbarea din fruntea FRF. Arpad Brem a mizat pe proiectele promovate de Burleanu şi a votat fără a sta pe gânduri noul preşedinte. „Va fi o etapă nouă în fotbalul românesc. L-am susţinut pe Răzvan Burleanu, a prezentat proiecte îndrăzneţe referitoare la copii şi juniori, ceea ce ne interesează pe noi. Alegerile au fost cam dezorganizate, dar până la urmă diferenţa de voturi a fost clară“, a precizat preşedintele Victoriei Carei. Pe de altă parte, Ştefan Szilagyi (foto stânga) salută schimbarea, pentru că o întinerire aduce întotdeauna suflu nou. „A fost o zi lungă şi grea la Casa Fotbalului. Să sperăm că fotbalul românesc va avea de câştigat prin această schimbare de generaţii“, a completat Szilagyi. Dan Băbuţ (foto dreapta) susţine şi el întinerirea de la federaţie. „Sper că va fi o schimbare benefică, mi-au plăcut proiectele şi discursurile lui Burleanu şi sperăm că viitorul ne va da dreptate şi fotbalul românesc va merge pe un drum bun. Clar era nevoie de un nou suflu la FRF“, a încheiat Băbuţ.
Dani Chiorean

2 Responses to Alegeri FRF / Sătmărenii „luaţi de noul val“

  1. 3/4 au votat cu Avram. Mincinosilor !

    Dorel Coica
    07/03/2014 at 09:06
    Reply

  2. alooo…. excrocul de sisi a votat cu avram . nu mai linge atat chiorene

    ...........
    07/03/2014 at 11:46
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *