Castorul cu mare fală, prostul cu şcoală

Filed under: Locale |

castor10

După o lungă perioadă de acalmie şi de apatie, Castorul de Satu Mare a ieşit recent din hibernare. Vreme de vreo trei luni a dormit şi a tăcut, şi zicem noi că bine a făcut. Doar că, aşa cum ne-a obişnuit deseori când era aghesmuit, s-a apucat din nou să facă declaraţii în aceeaşi notă de aberaţii. Castorică sculă mică se ia mai nou de unii înalţi funcţionari şi de alte scunde funcţionare, despre care zice că iau prea mulţi bani pentru a-i băga adânc în buzunare. Castorul dement, care se crede inteligent, mai spune şi că o seamă dintre aceştia nu au pregătiri necesare pentru a ocupa posturi cheie în a ţării administrare. Cu a lui dotare mică, Castorul cu minte de bibilică o tot dă tare cu studiile şi notele sale, considerate doar de el a fi colosale. Prostul satului se crede salvatorul statului, numai că toată lumea ştie că orice zice această dihonie e doar o altă bazaconie. Totuşi, Castorul retardat nu trebuie ignorat, însă nici nu trebuie iertat, după cum se spune în popor: Să nu fii bun cu proştii, că rişti a-i înmulţi. Aşa cum este un înţeles şi în cele ce urmează: Cu unul neşcolarizat te lupţi puţin şi ai scăpat, dar dai o luptă colosală cu prostul care are şcoală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *