Dan Coza a câştigat Marele Premiu la “Recitatio 2014”

Filed under: Locale |

dan-coza

Elevul Dan Coza de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” este câştigătorul Marelui Premiu al concursului “Recitatio 2014”, ediţia a VIII-a, eveniment care s-a desfăşurat vineri seara la Filarmonica “Dinu Lipatti” Satu Mare, organizat de Consiliul Judeţean, prin instituţiile subordonate – Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Satu Mare şi Biblioteca Judeţeană Satu Mare, cu sprijinul Asociaţiei Scriitorilor de Nord-Vest. Prezentatoare a fost Evelin Mariş, câştigătoarea concursului “Cine ştie, câştigă”, organizat lunea trecută de Nord Vest TV.

Elevii participanţi, felicitaţi de autorităţi
La deschiderea competiţiei au participat directorul de cabinet al preşedintelui CJ, Claudiu Sulea, viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor (CJE) Satu Mare, Paul Marc, alături de organizatorii manifestării, directorul festivalului Robert Laszlo şi directorul CJCPCT Satu Mare, Felician Pop. Cu această ocazie, oficialităţile locale i-au felicitat pe elevi pentru că au participat în număr foarte mare la această competiţie. Astfel, la ediţia din acest an s-au înscris 84 de elevi din judeţ, care au concurat la secţiunea grupuri şi invidual, atât de la gimnaziu, cât şi de la liceu, ceea ce a reprezentat un adevărat record al festivalului. Aceştia au recitat poezii scrise de Liliana Lazăr, Teodor Curpaş, Ion Bala, Robert Laszlo, Felician Pop, Ioan Nistor, George Vulturescu, Gheorghe Creţu.

Juriu competent
Juriul a fost format din actorul Radu Botar – preşedinte, actriţa Mehes Kati, profesorul şi realizatorul emisiunilor Nord Vest TV, Teodor Curpaş, directorul interimar al Bibliotecii Judeţene Satu Mare, Lacrima Camelia Teocan şi inspectorul şcolar Adriana Duda. Pe parcursul deliberării juriului, au avut loc momente muzicale susţinute de Gabriel Molnar din clasa a VIII-a din Tarna Mare care a interpretat pricesne, Marian Buzilă interpretând muzică populară şi muzică clasică, Vlad Doroş, Raluca Dumitru şi George Negrea cu muzică folk. Premierea a fost efectuată de către viceprimarul Marcela Papici şi preşedintele juriului Radu Botar. Dan Coza a primit cadou un tablou care simbolizează Teatrul de Nord, oferit de către vicepreşedintele Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) Satu Mare, Papp Csaba Otto.

Juraţii au mai acordat următoarele premii: locul I – Roxana Mihaela Mihaly de la Liceul Teoretic Carei şi Telegdi Aron de la Liceul Teologic romano-catolic „Ham Janos”. Locul II – Narcisa Costescu -Liceul de Arte „Aurel Popp” şi Ciprian Şiman – Liceul Teoretic Carei. Locul III a fost obţinut de Sergiu Fogaş de la Liceul Teoretic Carei şi Mădălina Alisia Şichet de la Liceul Teoretic Tarna Mare.

Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *