Daniel Chiţoiu nu va fi urmărit penal

Filed under: Politic |

2

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat negativ, marţi, cererea ministrului Justiţiei privind începerea urmăririi penale în cazul fostului ministru Daniel Chiţoiu. Chiţoiu a relatat că le-a spus deputaţilor din Comisia juridică faptul că este nevinovat, că nu s-a sustras de la a da declaraţii procurorilor DNA şi că nu există nicio dovadă la dosar că ar fi organizat un grup infracţional.

“În primul rând, am spus că sunt nevinovat. Le-am spus că niciodată nu m-am sustras de a da declaraţii justiţiei şi în special procurorilor DNA legat de modul cum a fost promovată Ordonanţa 94/2013 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară. Le-am explicat şi le-am dat toate detaliile privind modul de elaborare şi de aprobare în Guvern a acestei ordonanţe de urgenţă. Le-am spus că n-am nicio legătură şi că nu există nicio dovadă la dosar că aş fi organizat acest grup infracţional organizat şi am protejat interesele unei societăţi în domeniul asigurărilor. De asemenea, cum au observat şi dânşii, de la dosar nu există nicio dovadă împotriva mea“, a precizat Daniel Chiţoiu după ce a fost audiat de Comisia juridică.

În şedinţa Comisiei juridice s-au înregistrat cinci voturi în favoarea cererii, 16 voturi au fost “împotrivă”, patru buletine de vot au fost anulate, iar un vot a fost nul.

Decizia Comisiei juridice a fost luată după audierea lui Daniel Chiţoiu.

Camera Deputaţilor a decis, marţi, să introducă pe ordinea de zi a şedinţei de plen discutarea solicitării procurorului general privind încuviinţarea începerii urmăririi penale a deputatului PNL Daniel Chiţoiu.

Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a făcut această propunere, urmând ca solicitarea să fie discutată la punctul 20 al ordinii de zi.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunţat marţi la finalul reuniunii grupurilor parlamentare ale PNL că deputaţii liberali vor vota în favoarea începerii urmăririi penale în cazul fostului ministru Daniel Chiţoiu, pentru ca poziţia partidului să nu poată fi interpretată ca o obstrucţionare a justiţiei.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să solicite Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a lui Daniel Chiţoiu, în dosarul “Carpatica”, pentru abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada în care a fost ministru al Finanţelor. Procurorul general, Tiberiu Niţu, a înaintat Camerei referatul DNA privind cererea de aviz pentru urmărirea penală a lui Chiţoiu.

Din probele administrate de procurori a rezultat că, în calitate de ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu a iniţiat proiectul de ordonanţă de urgenţă care reducea numărul membrilor consiliului şi prevedea noi cerinţe legate de calificările profesionale minime, fiind introdusă condiţia experienţei profesionale de minimum nouă ani de la data absolvirii studiilor.

În referatul procurorilor se mai arată că, prin faptele descrise, au fost aduse vătămări atât intereselor Guvernului şi ASF, instituţii cu rol esenţial în garantarea respectării legii şi a principiului transparenţei instituţionale şi care ar trebui să acţioneze exclusiv în interesul public, cât şi lui Daniel George Tudor, vicepreşedinte pe sectorul de supraveghere a asigurărilor, care a fost nevoit să demisioneze din funcţia ocupată.

“În acelaşi timp, grupul infracţional care viza protejarea intereselor SC Carpatica Asig SA ar fi obţinut un folos nepatrimonial prin adoptarea acestui act normativ, constând în posibilitatea de a influenţa deciziile autorităţii de supraveghere şi control”, potrivit procurorilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *