More

    De ce unele persoane au coşuri şi altele nu

    6

    In adolescenta, dar si in tinerete am intalnit persoane care aveau probleme cu acneea, in timp ce altele nu au fost nevoite sa stoarca un cos in viata lor.

    Cum se face ca unele persoane au probleme cu tenul, chiar si trecute de adolescenta, in timp ce altele n-au nicio astfel de grija?

    Raspunsul vine dintr-un studiu publicat in revista de specialitate „Journal of Investigative Dermatology”. Potrivit rezultatelor cercetarii efectuate la

    Universitatea California din Los Angeles (UCLA), microbii care cauzeaza cea mai comuna si des intalnita forma de acnee au, de fapt, doua forme: una negativa care favorizeaza aparitia cosurilor si una pozitiva care face fata sa radieze.

    Potrivit cercetatorului Huiying Li de la UCLA, bacteria Propionibacterium acnes este unul dintre germenii care face cosurile sa infloreasca pe fata. Insa aceasta este o bacterie atat de comuna incat aproape toti o avem in organism.

    Pentru a elucida misterul de ce unora le apar cosuri si altora nu, Li a cooptat 100 de voluntari pentru a le preleva mostre din nas. 50 din voluntari aveau probleme acneice evidente, ceilalti 50 aveau tenul fara probleme dermatologice.

    Cercetatorul de la UCLA si echipa sa au constat ca la voluntarii cu cosuri pe fata, bacteria suferise o mutatie, spre deosebire de aceeasi bacterie prezenta si la cei fara acnee.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE