Demonstraţie de gătit a la D’Artagnan

Filed under: Locale |

peste

Săptămâna Peştelui, cea de-a treia activitate organizată la Satu Mare în cadrul proiectului “Promovare Produse Piscicole”, a debutat ieri cu o conferinţă de prezentare susţinută la Hotel Dana II. Tot cu această ocazie, finalistul Master Chef, D’Artagnan (Alex Petricean), a susţinut o sesiune de gătit destinată restaurantelor şi firmelor de catering.

Peste 500 de vizitatori la târgul de peşte
În prima parte a conferinţei de prezentare, directorul proiectului “Promovare Produse Piscicole”, Adrian Popa, director de vânzări Sea Bell Trading SRL, a prezentat câteva date statistice cu privire la Târgul de Peşte organizat în urmă cu circa o lună la Satu Mare. Fiind considerat un succes, târgul, la care au expus 11 firme, a fost vizitat de peste 500 de sătmăreni. Apoi a făcut referire la cea de a treia manifestare organizată în cadrul proiectului, fiind vorba despre “Săptămâna peştelui” care se va desfăşura în perioada 10-17 martie. În cadrul acestei săptămâni, la standul specializat din hypermarketul Kaufland va fi organizată o campanie de informare a importanţei consumului de peşte asupra sănătăţii.

În continuare, tehnicianul nutriţionist Alexandra Iliuţă a prezentat avantajele consumului de peşte pentru femei, bărbaţi, gravide, vârstnici şi copii. Astfel, potrivit nutriţionistei, consumul regulat de peşte previne diferite boli, în special la femei. De asemenea, a recomandat consumul de peşte şi pentru copii, această alimentaţie ajutând la dezvoltarea fizică şi psihică a acestora.

Tartar de somon, reţetă spectaculoasă
Tot ieri a fost organizată o sesiune de gătit destinată restaurantelor şi firmelor de catering, susţinută de D’Artagnan (Alex Petricean), fost finalist Master Chef. Acesta a ales să gătească un tartar de somon folosind ingrediente proaspete şi foarte nutritive. Înainte de a-şi începe demonstraţia, finalistul Master Chef a precizat că peştele este uşor de gătit şi poate fi preparat în mai multe feluri. “Am ales să pregătesc un preparat din peşte, în cazul de faţă un file de somon, fără să folosesc focul. Acest fel de mâncare poate fi preparat în orice bucătărie. Chiar dacă lucrez într-un restaurant, sunt adeptul gătirii acasă”, a declarat D’Artagnan.

Demonstraţia finalistului Master Chef a fost urmărită cu atenţie de mai multe sătmărence precum şi de viceprimarul municipiului Satu Mare, Radu Roca. La final, preparatul a fost gustat şi apreciat de sătmărenii care au asistat la sesiunea de gătit a lui D’Artagnan.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *