More

    Doar victoria ne duce mai aproape de play-off!

    oli

    Olimpia joacă azi (n.r. sambata) la prânz pe terenul ultimei clasate conştientă că doar o victorie o poate apropia şi mai mult de zona play-off-ului. Cu lotul complet şi cu un moral bun după rezultatele pozitive din primele două etape ale anului, elevii lui Csik şi Bolba vor să şi treacă în cont şi primul succes în deplasare din acest an.

    La rândul lor, minerii din Motru se agaţă de acest meci ca de un ultim colac de salvare, iar un eventual succes i-ar repune pe linia de plutire pe oamenii lui Zahiu.
    Partida Minerul Motru –Olimpia va începe la ora 13 la cererea formaţiei noastre. „Am cerut să jucăm de la ora 13.00 deoarece nu am avut unde să ne cazăm la Motru, aşa că va trebui ca în dimineaţa meciului să pornim de la Târgu-Jiu. Şi nu am vrut să riscăm şi să nu ajungem în timp util” spun oficialii Olimpiei.

    Minerii ne-au pus gând rău…
    Din calculele minerilor, acest joc împotriva celor de la Olimpia Satu Mare este unul crucial. „Trebuie să-i batem, suntem obligaţi să câştigăm. Altfel se îngroaşă gluma. Vă spun, dacă vom reuşi să luăm cele trei puncte atunci intrăm serios în calcule să evităm retrogradarea. Am avea patru puncte făcute cu ei şi contează foarte mult pentru că din punctul meu de vedere Olimpia Satu Mare va fi o echipă ce se va lupta în play-aut”, a comentat Cernica. În plus, oficialul minerilor aduce aminte de aceste rezultate directe cu echipele din partea a doua a clasamentului. „E important acest joc, e un meci direct între două echipe care se vor bate să nu retrogradeze. Sunt calcule care le facem. Cu Mioveni am câştigat 4-0 şi am pierdut la ei cu 3-1, deci şi acolo am avea un uşor avantaj. Ne putem face calcule mai exacte abia după acest joc. Dar până să facem calcule trebuie să batem. Până acum am tot spus că nu contează punctele că jucăm cu echipele din play-off iar la final în clasamentul cu noi aceste puncte nu se pun. Dar acum, iată-ne că am ajuns când contează punctele. Olimpia pare să fie în horă cu noi şi e obligatoriu să-i băgăm sub noi în clasament”, a mai declarat Cernica pentru Impact în Gorj.

    Cinci absenţi la gazde, Olimpia în formula completă
    Pentru acest meci antrenorul Minerului, Gabi Zahiu nu poate miza pe cinci jucători. „Avem în continuare neşansă cu problemele pe care le avem cu jucătorii. Speroni nu va putea juca pentru că a ajuns la patru galbene. Stanciu are probleme la tendon, Laurenţiu la genunchi, Neacşu are întindere iar Hanu o fisură la coaste. Cei cinci nu vor putea juca”, a mai spus Cernica.

    În schimb Tibi Csik îl are la infirmerie doar pe Zsiga şi va putea conta în meciul de azi şi pe Munteanu şi Ene, reveniţi după suspendarea de o etapă.

    Olimpia ar putea începe în formula: Anca – Munteanu, Ene, Bălău, Iuhas- Gavrilescu, Villand, Schwarzkopf, Faur- Bujor, Boştină.

    Florin Mureşan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE