Elevii de la LPS Satu Mare, gazdele jandarmilor sătmăreni

Filed under: Locale |

lps

Elevii Liceului Sportiv au fost ieri gazdele jandarmilor sătmăreni. Cu această ocazie, elevii din clasele a XI-a şi a XII-a din cadrul LPS Satu Mare însoţiţi de profesorul diriginte Codruţa Codrean au fost gazdele jandarmilor sătmăreni, desfăşurând împreună activităţi preventiv informative în cadrul campaniei „Jandarmeria pe înţelesul tuturor!”. Plutonierul Florentin Oros, din cadrul compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale, a prezentat şi explicat pe înţelesul tinerilor misiunile pe care Jandarmeria le îndeplineşte pentru siguranţa şi în folosul cetăţenilor. Apoi discuţiile au continuat cu aspecte legate de violenţa în sport, teme preferate de sportivii liceului, în calitate de sportivi, dar şi de suporteri.

După prezentarea aspectelor teoretice, oamenii legii au urmărit atragerea audienţei spre dialog şi expunerea propriei păreri cu privire la violenţă şi la modul în care trebuie să acţioneze în caz de violenţă. Elevii au avut multe de spus legat de acest subiect. Tinerii au fost provocaţi să identifice acte şi forme de violenţă în jurul lor, acasă, la şcoală, pe drumul spre şcoală, în cercurile de prieteni, pe net sau la televizor. Elevilor le-au fost prezentate diferite aspecte referitoare la modul în care trebuie să stea departe de fenomenul violenţei, iar dacă sunt martori sau chiar sunt implicaţi în violenţă, cum trebuie să acţioneze imediat. Tinerii sportivi au primit materiale informative din partea jandarmilor, au vizionat filmuleţe de prezentare a misiunilor Jandarmeriei. Întâlnirea jandarmilor cu elevii s-a dovedit a fi benefică, gazdele reînnoind reprezentanţilor Jandarmeriei invitaţia pentru o nouă activitate.
Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *