Final! 3 puncte pretioase! Bihor – Olimpia 0-1 (0-0)

Filed under: Sport |

IMG_8829

Olimpia a recuperat azi la Oradea, punctele pierdute vineri acasă cu FC Olt. Cu Boştină şi Bujor doar pe bancă, antrenorii Csik şi Bolba i-au aruncat în luptă din primul minut pe Lemac şi Feier, iar tot ca o noutate, Munteanu a fost reprofilat mijlocaş stânga din fundaş dreapta.

Iar aceste mutări se pare că s-au dovedit inspirate din moment ce galben-albaştri au controlat jocul, au avut posesie superioară şi câteva ocazii importante. Unicul gol a fost marcat de Bălău în minutul 61, acesta reluând imparabil din 5 metri o centrare venită de pe dreapta din lovitură liberă bătută de Feier.

De remarcat că orădenii au jucat din minutul 35 cu un om mai puţin, după eliminarea lui Haş pentru cumul de cartonaşe galbene. Iar singura lor ocazie a venit abia în minutul 72, când Bic a reluat cu capul din şase metri dar Anca-Trip a fost la post. Feier putea închide meciul în minutul 79, acesta a scăpat singur pe contra-atac dar din păcate la marginea careului a fost ajuns din urmă de fundaşul Mintaş, care l-a deposedat cu preţul unei accidentări.

Olimpia obţine trei puncte preţioase, dar încă nu e sigură de locul din play-off, mai ales că Bistriţa a învins FCU Craiova cu 3-0, iar Mioveni a învins Metalul Reşiţa cu 1-0.

În derby-ul etapei, CSM Rm. Vâlcea a trecut la limită, 1-0 de ASA Tg. Mureş.

Olimpia va juca următorul meci sâmbătă, de la ora 11.00 cu CSM Rm. Vâlcea la Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *