Frumuseţea vieţii de familie

Filed under: Locale |

happy-family-on-the-floor

“Naşteţi-vă sfinţi!” – Părintele Arsenie Boca


Viaţa de familie ar trebui să fie o încercare de imitare a iubirii care există între persoanele Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Este vorba despre o iubire dezinteresată, despre o iubire jertfelnică, despre o iubire capabilă de orice sacrificiu, despre o dăruire reciprocă.

Înainte de a întemeia o familie, doi tineri – un băiat şi o fată – se întâlnesc, se plac, încep să se înţeleagă şi ajung să se îndrăgostească. Între ei se înfiripă o iubire puternică şi pe zi ce trece realizează că au foarte multe lucruri în comun. Îşi dau seama că împreună formează un întreg şi îşi doresc cu ardoare să trăiască împreună toată viaţa, luând decizia majoră de a se căsători. Îşi dau seama că o existenţă aventuroasă nu face altceva decât să îi îmbătrânească înainte de vreme şi să îi orienteze într-o direcţie greşită: “cine face curte, nu face carte”, zice părintele Arsenie Boca. Bineînţeles, înainte de a nuntă, tinerii îşi testează sinceritatea şi seriozitatea: “Oare, acest băiat va fi un soţ devotat şi un tată responsabil pentru copiii care vor veni? Oare, această fată va fi o soţie credincioasă şi o mamă destoinică pentru copiii cu care ne va binecuvânta Dumnezeu?” Sunt întrebări care vor primi răspuns pe parcursul vieţii. Apoi, la timpul potrivit, cu încredere pornesc pe drumul vieţii în doi, primind binecuvântarea părinţilor şi a lui Dumnezeu prin Taina Cununiei. Începe urcuşul. Crucea vieţii familiale nu poate fi purtată, într-o direcţie ascendentă, fără credinţă puternică, fără prietenie adevărată, fără iubire şi respect. Aceste flori asigură stabilitatea familiei şi contribuie la făurirea frumuseţii căsniciei, transformând-o într-o veritabilă biserică a lui Dumnezeu. Intervin şi momente dificile, însă prin înţelepciune, înţelegere şi comunicare ele pot fi depăşite. Egoismul, invidia, mândria, gelozia necontrolată, dorinţa de subordonare, violenţa verbală şi fizică nu au ce căuta într-o familie creştină. Acestea conduc la dezordine, la haos şi chiar la divorţ, producând suferinţă. O familie presupune unitatea prin iubire a membrilor ei.

O familie nu se poate susţine doar prin latura sexuală a acesteia. E adevărat, eroticul joacă un rol însemnat, în special când soţii sunt mai tineri, dar, aşa cum recomanda părintele Arsenie, se impune să ne ferim “şi de abuz şi de refuz”. Se cuvine să se menţină un echilibru în privinţa sexualităţii pentru ca nu cumva trupul să fie sleit de puteri înainte de vreme. Cumpătarea este secretul unei vieţi sexuale sănătoase şi îndelungate. Iubirea dintre soţi nu trebuie confundată în totalitate cu erosul. Dacă doi tineri se căsătoresc doar din pornirea şi dorinţa de a face dragoste “în legalitate”, relaţia nu poate avea mari şanse de a rezista în timp. Dacă urmăreşti doar satisfacerea poftelor trupeşti poţi cădea foarte uşor în adulter, în preacurvie, fără să conştientizezi în realitate că ai greşit, crezând că doar asta contează. Adulterul creează cea mai sângeroasă rană în viaţa de familie, constituind cea mai mare prostie a unui soţ. De aceea, părintele Boca scrie: “să-ţi fereşti capul de frig şi de prostie!” Prin adulter te arunci cu bună ştiinţă în frigul singurătaţii, al izolării, al deznădejdii. Eroticul trebuie dublat de o legătură afectivă puternică stabilită între soţi, în baza căreia ei pot depăşi cu succes toate perioadele de criză care survin.

Viaţa din familie trebuie îmbinată cu viaţa din Biserică. Dacă Domnul Iisus Hristos conduce şi familia şi Biserica, atunci suntem pe calea cea împărătească a mântuirii. Familia, trăgându-şi seva din Biserică, se împlineşte prin naşterea de copii. Oricâte bunuri ai acumula, oricât ai avansa din punct de vedere profesional, dacă nu ai copii parcă nu te simţi împlinit. Sunt cazuri în care soţii nu pot avea copii. În astfel de situaţii ei găsesc alte modalităţi de a se simţi împliniţi, inclusiv înfierea unor copii abandonaţi, care abia aşteaptă să-şi găsească un cămin. Copiii, la rândul lor, fie că sunt dobândiţi pe cale naturală, fie prin înfiere, trebuie crescuţi şi educaţi în aşa manieră încât să ştie ce înseamnă iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, ce este binele şi în ce constă răul. În acest sens, părinţii înţelegând pedagogia divină referitoare la răsplată şi pedeapsă, au datoria de a deveni, prin fapte concrete, primele modele şi cele mai concludente exemple de virtute pentru copiii lor. Nu e suficient doar să le asigure copiilor cele necesare traiului şi studiului, ci e nevoie să le acorde şi timpul lor, în calitate de părinţi. În aceste momente, copiii pot discuta intim şi sincer cu părinţii, exprimându-şi bucuriile şi temerile. Cuvintele părinţilor au un mare efect asupra lor. Copiii vor să simtă că părinţii le sunt prieteni şi că au încredere în ei. Bunicii, la rândul lor, se pot implica în creşterea nepoţilor, completând educaţia oferită de părinţi. Prin colaborarea tuturor, copiii vor creşte ca şi creştini şi stâlpi ai societăţii. Sunt situaţii nefericite în care părinţii soţilor nu sunt călăuziţi de cele mai bune intenţii faţă de tineri şi faţă de nepoţi. Pare greu de crezut, dar sunt părinţi care luptă chiar pentru destrămarea familiilor propriilor copii. De pildă, o mamă îi spune fiicei: “De ce cumpăraţi împreună acel apartament? Dacă divorţaţi?…” De aceea, părintele Arsenie Boca, fiind foarte prevăzător şi bine intenţionat, spune: “tinerii să se mute de la bătrânii care le strică casa”.

Este foarte important să existe o colaborare activă între părinte-dascăl-preot, adică între Familie-Şcoală-Biserică. Această conlucrare asigură succesul educaţiei copiilor în spiritul iubirii şi al toleranţei. Rolul decisiv le revine, totuşi, părinţilor, care au menirea de a-i familiariza pe copii cu biserica, rugăciunea, postul, iertarea, Spovedania, Împărtăşania, imprimându-le principii solide care să nu-i părăsească niciodată în devenirea lor ca oameni de nădejde. Ca atare, responsabilitatea părinţilor este uriaşă: “Cei care opresc copiii de la credinţă sunt osândiţi mai rău ca sinucigaşii. Dacă nu poţi vorbi cu copiii tăi despre Dumnezeu, vorbeşte cu Dumnezeu despre ei”, afirmă cu autoritate părintele Boca. Curăţia vieţii părinţilor este cea care asigură curăţia vieţii copiilor. De aici, îndemnul părintelui Arsenie: “Naşteţi-vă sfinţi!” Lacrimile şi rugăciunile părinţilor sunt cele mai fierbinţi. Rugăciunea pătrunsă de credinţă aduce împlinirea bunelor dorinţe. Părinţilor, când vă simţiţi copleşiţi de nevoi şi depăşiţi de situaţie, chemaţi-L pe Dumnezeu în ajutor, prin rugăciune. Stăruinţa voastră în rugăciune vă va da înţelepciunea de a ieşi din orice situaţie, întrucât la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.

Părintele Arsenie Boca este tranşant şi în privinţa avortului, care trebuie evitat cu necesitate: “Copiii nefăcuţi strică pe cei făcuţi… Păcatele se înregistrează în codul genetic al fiecăruia”. Avortul este o crimă colosală, odioasă, deoarece întrerupe o viaţă a unei persoane cu identitate separată, chiar dacă aceasta nu s-a născut încă. Omul devine om/persoană, cu trup şi suflet, la zămislire, nu la naştere. Avortul este o cauză a suferinţelor omenirii.

Dragii mei cititori, feriţi-vă de avort, iubiţi-vă soţiile şi soţii, investiţi timp, bani şi energie, cu responsabilitate, în educaţia copiilor, fiind adevăraţi creştini prin gânduri, cuvinte şi fapte bune. Răspândiţi lumină în jurul vostru! Vă iubesc!
Preot dr. Cristian Boloş

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *