Gardoş îşi lămureşte situaţia pe …facebook!

Filed under: Sport |

Florin+Gardos+of+Steaua+Buc

Site-ul lui Dumitru Dragomir, oracoluldelabalcesti.ro a scris luni că sătmăreanul Florin Gardoş vrea să plece de la Steaua şi ar fi solicitat din partea clubului o hârtie oficială în care să se specifice suma de transfer în schimbul căreia poate părăsi clubul. Potrivit sursei citate, Steaua ar solicita aproximativ 6 milioane de euro pentru Gardoş.

Sătul probabil să tot dea dezminţiri şi să ofere declaraţii reprezentanţilor presei de sport, Gardoş a ţinut să închidă subiectul şi să ofere lămuriri despre situaţia lui la Steaua printr-o postare pe pagina lui personală de facebook.

Gardoş infirmă zvonul că ar vrea să plece mai ales că mai are 3 ani de contract cu Steaua şi recunoaşte că nu ar refuza o colaborare cu impresarul Italian Pietro Chiodi şi cu Cristi Chivu.

Iată postarea apărută marţi seara după ora 19:00

“Nu obisnuiesc sa comentez prea mult subiecte aparute in presa pe facebook, dar s-a facut cam mult “tam tam” si trebuie sa lamuresc lucrurile. In primul rand nu am cerut niciun fel de document de la club, nici nu prea prea se practica din cate stiu eu poate doar in cazul jucatorilor aflati pe final de contract (nu e cazul meu, mai am aproape 3 ani jumate de contract), sau in cazul jucatorilor care nu mai sunt doriti de club (din nou nu cred ca e cazul). Iar in legatura cu situatia “manageriala”, nu am refuzat colaborarea cu Pietro Chiodi, dimpotriva am avut o discutie cu el si cu Cristi Chivu acum 3 saptamani si am decis sa colaborez cu ei…” scrie sătmăreanul Florin Gardoş pe contul personal de facebook.

Postarea e oarecum surprinzătoare dacă ţinem cont că Florin Gardoş nu e prea activ pe site-urile de socializare, ultimele gânduri aşternute pe facebook datând din 8 Martie. Când firesc a salutat şi a felicitat doamnele şi domnişoarele din viaţa lui.
După plecarea lui Vlad Chiricheş la Tottenham, Gardoş, 25 de ani, a devenit om de bază în echipa lui Laurenţiu Reghecampf şi este unul dintre fundaşii centrali favoriţi ai selecţionerului Victor Piţurcă.
Florin Mureşan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *