Grădiniţă ultramodernă inaugurată la Domăneşti

Filed under: Locale |

moftin1

Un eveniment de o importanţă deosebită a avut loc ieri în satul Domăneşti, aparţinător comunei Moftin. În prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a vicepreşedintelui Mircea Govor şi a inspectorilor generali adjuncţi Claudiu Mondici şi Szasz Piroşca, a fost tăiată panglica inaugurală a noii grădiniţe din Domăneşti. Oficiile de gazdă au fost făcute de primarul comunei Moftin, Gheorghe David. Construcţia grădiniţei inaugurată ieri a costat 100.000 de euro, fondurile fiind asigurate din bugetul local al comunei Moftin.

Grădiniţă construită în trei luni
Alături de oficialităţile judeţene, la inaugurare au fost prezenţi consilieri locali, locuitori ai satului Domăneşti şi copiii care vor învăţa de azi înainte în noua grădiniţă, alături de educatoarele lor. După tăierea panglicii inaugurale, primarul Gheorghe David a arătat că noul sediu a fost finanţat din fondurile proprii ale Primăriei Moftin, adăugând că investiţia este de mare folos pentru copiii satului Domăneşti. Primarul David a apreciat ritmul alert al lucrărilor, investiţia fiind finalizată în decurs de trei luni. “Împreună cu echipa de consilieri locali, mă mândresc pentru această realizare. Sper să reuşim să tăiem cât mai multe panglici în acest an, adică să ne realizăm cât mai multe din investiţiile propuse”, a declarat primarul Gheorghe David.

moftin2

Inspectorul general adjunct Szasz Piroska a transmis administraţiei locale mulţumirile şi felicitările Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare pentru această realizare deosebită, urându-le copiilor care vor frecventa noua grădiniţă să obţină rezultate cât mai bune la învăţătură. Inspectorul general adjunct Claudiu Mondici a declarat că asistă la scrierea unei noi pagini de istorie a Domăneştiului, adăugând că, investindu-se în copii, se investeşte în viitorul acestei ţări.

Un primar cu iniţiative
Vicepreşedintele Mircea Govor a arătat că inaugurarea noii grădiniţe constituie o zi de sărbătoare pentru comunitate, respectiv un eveniment deosebit pentru copiii din Domăneşti. De asemenea, vicepreşedintele Govor l-a lăudat pe primarul Gheorghe David pentru investiţia realizată. Prin faptul că a demarat construirea unei grădiniţe în Domăneşti, unul din cele şapte sate aparţinătoare comunei, primarul David a demonstrat că nu face diferenţă între acestea, a adăugat Mircea Govor. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean i-a cerut primarului Gheorghe David să continue investiţiile de acest gen şi în celelalte localităţi aparţinătoare.

moftin3

Preşedintele Adrian Ştef a arătat că, prin intermediul investiţiilor în infrastructură, trebuie create condiţii europene în fiecare localitate din judeţul Satu Mare. Adrian Ştef a declarat că investiţiile în învăţământ sunt foarte necesare, iar Consiliul Judeţean va veni clar în sprijinul învăţământului, astfel încât să poată fi oferite condiţii egale copiilor din tot judeţul Satu Mare. De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean l-a descris pe primarul David drept un campion la atragerea de fonduri şi la realizarea de investiţii.

Preotul paroh greco-catolic Gheorghe Pop a oficiat o slujbă de sfinţire a noii grădiniţe, iar apoi doi copii au prezentat un scurt program artistic. Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Satu Mare, Elisabeta Bekessy, care s-a născut şi a făcut şcoala primară în Domăneşti, a oferit grădiniţei nou inaugurate un arbore al vieţii. Acesta va fi plantat la loc de cinste în curtea unităţii de învăţământ.

Szasz Lorand

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *