More

    Guvernul a alocat fonduri record pentru judeţ

    pndl01

    Judeţul Satu Mare este pe harta Guvernului Ponta, iar viitorul sună bine, este concluzia conducerii Consiliului Judeţean Satu Mare. Şi asta pentru că judeţul Satu Mare a primit cea mai mare sumă prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), respectiv 25 de milioane de lei, valoare record până în prezent. În total, în ultimii doi ani au intrat în judeţ prin PNDL circa nouă milioane de euro, din care trei milioane de euro în 2013 şi circa şase milioane de euro în acest an. Iar investiţiile nu se vor opri aici, urmând să mai intre în următoarea perioadă circa 70 de milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din judeţ. Preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef şi Mircea Govor, au declarat că faţa judeţului se va schimba mult în bine în acest an ca urmare a investiţiilor care sunt în implementare sau a celor care urmează să intre în faza de execuţie.

    “Judeţul este pe harta Guvernului Ponta”
    Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a dat asigurări că: “Avem o listă foarte lungă de investiţii prin care vom transforma judeţul Satu Mare într-un şantier de lucru important, în care sunt foarte multe lucrări pe care le vom începe. Pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală nu au mai venit atâţia bani în judeţul Satu Mare. Dacă adunăm vorbim deja despre 25 de milioane de lei, plus 14 milioane de lei, plus, datorită domnului vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Mircea Govor, mai avem încă o promisiune pentru anul acesta pentru completare la toate aceste lucrări. Deci, Guvernul Ponta şi vicepremierul Dragnea, aici domnul vicepreşedinte Govor a avut un rol important, a reuşit să ne asigure o sumă importantă: 25 de milioane de lei. Aici va fi vorba şi despre o altă alocare, pentru că ne vom mişca rapid şi vom consuma aceşti bani. Tocmai de aceea, dacă vom fi campioni la absorbţia fondurilor vom putea să ne mai aşteptăm şi la alte sume”. Preşedintele Consiliului Judeţean a ţinut să mulţumească Guvernului Ponta, care a pus judeţul Satu Mare pe harta Guvernului României. “Vreau să mulţumesc Guvernului Ponta pentru sprijinul alocat, vicepremierului Liviu Dragnea pentru că judeţul Satu Mare este acolo, pe harta Guvernului, şi vedeţi că putem să ne continuăm aceste lucrări. Şi pentru dumneavoastră (primarii din judeţ, n.red.) şi pentru noi este important să ne achităm de promisiunile făcute prin dezvoltarea judeţului Satu Mare”, a declarat Adrian Ştef.

    Bani mai mulţi pe viitor
    Vicepreşedintele Consiliului Judeţean i-a îndemnat pe primari să consume fondurile venite în prima etapă a Programului Naţional de Dezvoltare Locală, astfel încât să poată fi accesate şi sumele care vor veni în etapa a doua. “Este foarte important ca aceşti bani să fie consumaţi. Pentru că urmează etapa a doua, iar noi trebuie să consumăm banii din prima etapă, până în iunie, iar atunci suma se va dubla în următoarea etapă. Acesta este primul lucru pe care trebuie să îl facă primarii: să consume aceşti bani! Firmele care au angajat lucrările să le facă, nu să se facă că le fac”, a precizat Mircea Govor. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean s-a declarat mulţumit că Adrian Ştef a recunoscut meritul Guvernului Victor Ponta, respectiv a vicepremierului Liviu Dragnea. “Domnul Victor Ponta şi domnul Liviu Dragnea au fost atenţi cu judeţul Satu Mare şi acest lucru înseamnă foarte mult pentru noi. De altfel, noi suntem acolo, în faţă, la banii alocaţi pentru judeţele din România. Până în 2016, la încheierea mandatelor noastre, o să vedeţi că aceste şantiere vor prinde contur, iar faţa judeţului Satu Mare se va schimba. Eu ştiu ce vorbesc! Urmează în lista a doua modernizarea unor drumuri judeţene la care nici nu se putea gândi cineva că în judeţul Satu Mare se va putea realiza aşa ceva”, a arătat Mircea Govor.

    pndl02

    “Viitorul sună bine pentru judeţ!”
    Vicepreşedintele Govor a dat asigurări că viitorul judeţului Satu Mare sună foarte bine. Concret, Mircea Govor a precizat că judeţului i se vor aloca circa 70 de milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din judeţ. “Pentru judeţul Satu Mare, din punct de vedere al investiţiilor, viitorul sună foarte bine! Pentru că domnul vicepremier Liviu Dragnea a fost preşedinte de Consiliu Judeţean şi ştie ce înseamnă să te ocupi de consiliile judeţene, de primării. Vă spun sincer, este de două decenii încoace când avem o gândire limpede a unui conducător, a unui ministru. Domnul Liviu Dragnea are o viziune extraordinar de bună şi de sănătoasă pentru administraţiile locale. Anul trecut am avut 14 milioane de lei (prin PNDL, n.red.), anul acesta 25 de milioane, sumă care sper că se va dubla. Nu mai vorbesc că vom începe trei tronsoane mari de drumuri, care vor cuprinde împreună circa 70 de milioane de euro, investiţii enorme. Normal că pentru astfel de alocări trebuia să fie un ministru care să aibă o viziune. Să cunoască realitatea din administraţia publică, iar acesta este Liviu Dragnea. Nemaivorbind că am avut o discuţie de 30 de minute cu domnul premier Victor Ponta, am rămas plăcut impresionat şi este un om deosebit, am discutat aspecte despre tot ce se întâmplă în judeţul Satu Mare şi mi-a promis că putem conta pe dânsul”, a conchis vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor.

    Comune mai bogate, primari fericiţi
    Sala mică de şedinţe a Consiliului Judeţean Satu Mare a găzduit ieri semnarea contractelor de finanţare aferente Listei obiectivelor de investiţii aprobată pentru finanţare pe anul 2014, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Contractele de finanţare sunt încheiate între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Judeţul Satu Mare, precum şi între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Unităţile Administrativ Teritoriale. Judeţului Satu Mare i-a fost alocată suma de 25.000.000 lei, din care pentru investiţiile aflate în derulare s-au alocat 10.344.117 lei, iar pentru investiţii noi s-au alocat 14.655.882 lei. Printre obiectivele aflate în derulare se numără realizarea podului pe DJ 195 C, km 10+905, peste râul Crasna la Domăneşti, suma alocată fiind de 2.000.000 lei; realizarea unui podeţ dalat peste Valea Ciora în comuna Târşolţ, pe DJ 109K, km 14+251, suma alocată fiind de 285.615 lei; respectiv realizarea unui pod peste râul Turţ, în comuna Turţ, suma alocată fiind de 840.383 lei.

    Investiţii în dezvoltarea mediului rural
    De asemenea, comuna Bixad a primit 500.000 lei pentru lucrări în vederea realizării alimentării cu apă potabilă, canalizare şi a unei staţii de epurare în localităţile Boinești, Trip și Bixad, comuna Beltiug a primit 125.400 lei pentru realizarea alimentării cu apă în satul Beltiug, respectiv comunei Vama i-a fost alocată suma de 140.000 lei în vederea consolidării terasamentelor pentru priza de captare a apei pentru alimentarea cu apă a comunei. Totodată, comuna Certeze a primit 697.000 lei pentru realizarea reţelei de canalizare menajeră şi a staţiei de epurare, comuna Gherţa Mică a primit 594.860 lei pentru realizarea reţelei de canalizare şi a staţiei de epurare, comuna Supur a primit 798.553 lei pentru realizarea sistemului de canalizare menajeră şi a staţiei de epurare pentru localităţile Supuru de Jos, Dobra şi Hurezu Mare, în timp ce comuna Turţ a primit 702.819 lei pentru investiţii în reţeaua de canalizare şi a staţiei de epurare. Comuna Turulung a primit 356.840 lei pentru modernizarea DC 7 Turulung-Gherţa Mare, comuna Călineşti Oaş a intrat în posesia sumei de 777.567 lei pentru modernizarea drumului comunal DC80 Coca-Păşunea Mare, comuna Craidorolţ a primit suma de un milion de lei pentru asfaltarea DC141 Eriu Sâncrai-Satu Mic-Mihăieni, comuna Săuca a primit 1.125.078 lei pentru modernizarea drumului comunal DC39 Săuca-Chisău-Chereuşa, iar comuna Valea Vinului a primit 400.000 lei pentru modernizarea şi reabilitarea drumului comunal DC 22 Valea Vinului.

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE