More

    GUVERNUL Ponta III a primit votul Parlamentului

    2

    Guvernul Ponta III a primit, marţi, votul Parlamentului, fiind întrunite 346 opţiuni favorabile, în timp ce 192 senatori şi deputaţi s-au exprimat “împotrivă”. Votul exprimat în Parlament a fost anunţat în plenul reunit.

    Votul pentru Guvernul Ponta III, anunţat în plen. Zgonea: Hotărârea, semnată de mine şi Cristian Dumitrescu

    Votul exprimat în Parlament pentru Guvernul Ponta III a fost anunţat în plenul reunit, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, precizând presei, pe de altă parte, că Hotărârea Parlamentului a fost votată de el şi de vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu.

    Valeriu Zgonea a menţionat că Hotărârea este semnată, după ce a trecut de votul Parlamentului, de el, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor şi de Cristian Dumitrescu, vicepreşedinte al Senatului.

    El a spus că acest lucru este “perfect legal şi constituţional”, după demisia lui Crin Antonescu de la şefia Senatului, şi că urmează ca această Hotărâre să fie trimisă spre publicare în Monitorul Oficial.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE