În Sălaj vântul a lăsat în beznă mii de case

Filed under: Actualitatea Salajeana |

Peste 4.400 de locuinţe din nouă localităţi sălăjene au rămas mai multe ore fără curent electric datorită vântului puternic care a provocat ruperea unor cabluri și avarii la posturile de transformare.

Potrivit datelor oficiale ale Instituției Prefectului Sălaj, au rămas fără energie electrică 434 de consumatori din localităţile Prodăneşti, Lupoaia şi Borza, ca urmare a defecţiunilor apărute la linia Huedin-Jibou, alimentarea cu energie electrică fiind întreruptă în cazul a 41 de posturi de transformare.

Probleme majore au fost şi pe linia Aghireş, 36 de posturi au cedat din cauza vântului puternic, iar 3.800 de consumatori din localitățile Bălan, Chendrea, Sânpetru Almaşului, Dragu şi Hida au rămas fără curent. Defecţiunile au fost remediate de către echipele de intervenţie ale Sucursalei de Distribuţie a Energiei Electrice Zalău. Cele mai afectate au fost 146 de gospodării din Iaz, unde alimentarea cu energie electrică nu a fost reluată decât luni.
Iulian Duma

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *