Judecătorii nu mai vor să facă parte din BEJ

Filed under: Locale,Top News |

judecatori

Judecătorii din cadrul Tribunalului Satu Mare nu mai vor să facă parte din cadrul Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Satu Mare. De altfel, Tribunalul Satu Mare de abia a reuşit să găsească trei magistraţi care să accepte aceste posturi. Şi asta după ce conducerea Tribunalului Satu Mare s-a văzut nevoită să accepte condiţiile impuse de judecători, în caz contrar aceştia ar fi refuzat conducerea BEJ. Anunţul a fost făcut ieri de către preşedintele Tribunalului Satu Mare, Rodica Maxim Grosoş, alături de subprefectul Altfatter Tamas şi şeful Serviciului juridic al Instituţiei Prefectului, Cosmin Dorle. Astfel, preşedintele Biroului Electoral Judeţean este Adriana Vâlcu – preşedintele Secţiei a II-a civile din cadrul Tribunalului Satu Mare, locţiitor este Kiss Zita – preşedintele Secţiei I civil din cadrul Tribunalului Satu Mare, respectiv Simona Haiduc – judecător în cadrul Secţiei penale a Tribunalului Satu Mare. Este de menţionat faptul că nu a avut loc o tragere la sorţi, ierarhia fiind stabilită de către cei trei judecători, aceasta fiind condiţia magistraţilor pentru a accepta conducerea BEJ.

Lipsa de cadre îşi spune cuvântul
Preşedintele Tribunalului Satu Mare, Rodica Maxim Grosoş, a precizat că alegerile din acest an vor îngreuna în mod vizibil activitatea instituţiei pe care o reprezintă, cu atât mai mult cu cât Tribunalul Satu Mare are un deficit de şase posturi. “Astăzi (ieri, n.red.) ar trebui să fie tragerea la sorţi pentru desemnarea membrilor în Biroul Electoral Judeţean din partea judecătorilor. Trebuie să vă spun că anul acesta noi avem, în mod cert, trei categorii de alegeri şi este posibil să avem şi un referendum. La toate cele trei categorii de alegeri, precum şi la referendum, judecătorii din Biroul Electoral Judeţean trebuie să fie din cadrul Tribunalului ca instanţă. Prin urmare, ar trebui să avem şase judecători acum, până în iunie, şi trei undeva în noiembrie. Deci, în total, nouă judecători pe care ar trebui să îi scoatem din activitate şi să presteze pentru Biroul Electoral Judeţean. Să ştiţi că este foarte greu, pentru că noi (Tribunalul Satu Mare, n.red.) avem şase posturi vacante. Dacă mai tragem la sorţi trei judecători la Biroul Electoral Judeţean şi alţi trei peste două săptămâni, asta înseamnă încă şase în minus până în luna iunie”, a declarat preşedintele Tribunalului Satu Mare.

Condiţii impuse de judecători
Rodica Grosoş Maxim a ţinut să sublinieze faptul că judecătorii nu sunt obligaţi prin lege să accepte să facă parte din Biroul Electoral Judeţean, motiv pentru care s-a făcut apel la înţelegerea magistraţilor. Dar nu oricum, ci prin acceptarea unor condiţii impuse de judecători. “Pe de altă parte, potrivit legii, judecătorii nu sunt obligaţi să participe. Noi avem nevoie de acordul dumnealor să facă parte din Biroul Electoral Judeţean. Şi de abia am găsit trei colegi judecători care să dorească să facă parte acum din Biroul Electoral Judeţean. Deci, nu va mai fi nicio tragere la sorţi. Avem trei colegi care cu greu, cu mari sacrificii, s-au oferit să facă parte din birou şi condiţionat în ceea ce priveşte funcţiile”, a declarat preşedintele Tribunalului Satu Mare.

Astfel, judecătorii au acceptat să facă parte din BEJ fără să aibă loc o tragere la sorţi, ierarhia fiind stabilită de către cei trei magistraţi, aceasta fiind condiţia pentru a accepta conducerea BEJ. “Adică, ei şi-au ales persoana care să fie preşedinte şi locţiitori. Doar în aceste condiţii sunt dispuşi să îşi desfăşoare activitatea. Ca atare, nu vom trage la sorţi. Este vorba despre persoane care, cel puţin recent, nu au mai făcut parte din birourile electorale judeţene. Este vorba despre doamna judecător Adriana Vâlcu – preşedintele Secţiei a II-a civile din cadrul Tribunalului Satu Mare – care va fi preşedintele Biroului Electoral Judeţean. Apoi, este doamna judecător Kiss Zita – preşedintele Secţiei I civil din cadrul Tribunalului Satu Mare – care va fi locţiitor, şi doamna judecător Simona Haiduc – judecător în cadrul Secţiei penale a Tribunalului Satu Mare. Aţi observat că am luat din fiecare secţie a Tribunalului câte un judecător. Întâmplarea face ca din cele două secţii civile să fie şefii, pentru că numai ei nu au mai făcut parte din Biroul Electoral Judeţean”, a conchis Rodica Maxim Grosoş.

Ciprian Bâtea

One Response to Judecătorii nu mai vor să facă parte din BEJ

  1. Fix pe cei mai cunoscuti judecatori cu relatii in sfera politica din judet. Astia ne iau de prosti.

    Constantin
    01/04/2014 at 11:40
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *