Loturi de teren scoase la licitație de Primăria Zalău

Filed under: Actualitatea Salajeana |
1 
Conform Primăriei Zalău, licitaţia pentru vânzarea celor 14 parcele de teren situate în cartierul Grădina Onului din Ortelec, va avea loc pe data de 18 martie. Preţul de pornire este de 1.000 euro pentru 100 mp, mai precis 13.900 lei per lot (suprafață de 300 mp).

Licitaţia va avea în sala mică de ședințe a Primăriei Zalău, începând cu ora 12.00, caietul de sarcini poate fi achiziționat cu 50 de lei, iar ofertele pot fi depuse la sediul municipalităţii, la camera 4, până în 17 martie, ora 15.00. De precizat faptul că ăreţul de vânzare adjudecat în urma licitaţiei trebuie achitat în termen de maximum 60 de zile calendaristice de la data adjudecării, altfel câştigătorii riscă anularea adjudecării şi reluarea licitaţiei publice pentru amplasamentul respectiv.
Cele 14 parcele de teren scoase la licitație, au fost acordate cu titlu gratuit de Primăria Zalău în baza Legii 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, respectiv unor familii de pe strada Porolissum pentru construirea de locuinţe în locul celor deţinute şi afectate de alunecările de teren. În luna decembrie a anului trecut, Primăria Zalău a decis retragerea dreptului de folosinţă în cele 14 cazuri deoarece beneficiarii acestor loturi nu s-au achitat de obligaţiile contractuale.
Iulian Duma

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *