Luptătorul Leinard Berei, la Jocurile Olimpice de Tineret

Filed under: Sport |

lenard

Veşti bune din tabăra luptelor sătmărene. Unul dintre cei mai valoroşi şi talentaţi sportivi de la CS Satu Mare-Cetate Ardud a primit o veste foarte bună.

Leinard Berei va fi prezent în perioada 16-28 august 2014, la Jocurile Olimpice de Tineret. Competiţia se va desfăşura la Nanjing în China, unde luptătorul sătmărean va fi prezent cu lotul României, care numără încă patru sportivi. Cum ne-a obişnuit, Leinard Berei va concura la categoria de greutate deja obişnuită, 100 de kg.

J.O.T. se află la a doua ediţie, iar în China se vor întrece tineri sportivi la 30 de discipline şi 222 de probe sub egida Comitetului Olimpic Internaţional.
Până atunci, Leinard Berei va participa la acest sfârşit de săptămână la Campionatele Naţionale de cadeţi de la Iaşi, unde este principalul favorit la câştigarea titlului la 100 de kg. Iar în perioada 9-11 mai nu va lipsi de la Campionatele Europene de cadeţi din Serbia.

„Sunt foarte bucuros pentru acest copil. Însă munca şi faptul că s-a dăruit acestui sport au făcut ca acesta să ajungă la un asemenea nivel. Se pregăteşte de luni bune departe de casă, cu lotul naţional, dar îi place ceea ce face şi iată că sudoarea i-a fost răsplătită“, a spus foarte bucuros antrenorul Tudor Barbul.
D. Chiorean

2 Responses to Luptătorul Leinard Berei, la Jocurile Olimpice de Tineret

  1. bravo Berei!!!! mult succes iti doresc!

    iuliu Borhidan
    26/03/2014 at 22:37
    Reply

  2. Bravo Lenard continua tot asa si munceste ca sa ajungi tot mai departe 😉

    Tika
    09/04/2014 at 22:07
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *