MESAJUL lui Mihai Stoica din închisoare

Filed under: Sport |

3

Fostul manager al FC Steaua, Mihai Stoica, condamnat la trei ani şi şase luni în Dosarul transferurilor, a postat, duminică, un mesaj pe Facebook, în care precizează că nu se plânge de nimic în închisoare şi promite că va fi mai puternic şi mai motivat când va ieşi din penitenciar.

“Mi-am zis că cel mai bine e să stau low profile, dar, din păcate, nu prea mă lasă unii. Îi rog, totuşi, să aibă puţină decenţă în ceea ce mă priveşte. Să nu mai abereze. Nu mă cert cu nimeni aici, nu fac plângeri din cauza condiţiilor în care stăm sau a condiţiilor meteo. Austeritatea nu este sinonimă cu mizeria. Chiar dacă sunt într-o situaţie cel puţin ciudată, pe care nimeni nu mi-o poate explica, executând o pedeapsa pe care nimeni n-a solicitat-o, promit tuturor că voi ieşi mai puternic, mai motivat şi la fel de efervescent”, a scris Stoica, pe Facebook.

Stoica şi alţi şapte oameni de fotbal au fost condamnaţi, la 4 martie, la pedespse cu înhisoarea, în Dosarul transferurilor. La 7 martie, avocaţii lui Mihai Stoica au depus la Curtea de Apel Bucureşti contestaţie în anulare în cazul condamnării sale, care va fi judecată în 21 martie.

Mihai Stoica este încarcerat la Penitenciarul Rahova.

One Response to MESAJUL lui Mihai Stoica din închisoare

  1. A de ci ciudatul asta are dreptul la facebook ?si se plang de conditile din puscarie?,mai ce vremuri traim unul ca asta cu amici lui becali trebuie dus cu elicopterul deasupra marii negre si de la 2000 de metri aruncati la rechini casi ,DESARASITOS,.Se certa si scuipa venin catre toti crezand ca e o divinitate la care nimeni nu poate ajunge.Si intr-o zi din inaltul cerului DUMNEZEU si-a facut timp si pentru ei ,si a zis ,azi e randul vostru,,, gigi care isi facea portrete in biserici intre sfinti crezanduse egali lor ,arunca caramizi de bani la muntele atos din banii furati de la stat si implicit de la contribuabili ,,,,a asta nu e bine si justitia divina care e mai tare ca si cea din tara s-a autosesizat.Rezultatul e asta , dar eu sper ca aceste personaje sa putrezeasca in puscarie ca lumea buna nu le simte lipsa.

    omar
    16/03/2014 at 16:55
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *