Mesajul preşedintelui PSD, Victor Ponta, de Ziua Internaţională a Femeii

Filed under: Locale,Politic |

ponta

Suntem un partid construit şi prin munca şi rezultatele femeilor, şi care s-a mandrit mereu cu femeile-lider. Partidul Social Democrat este forța politică din România care a conștientizat cel mai bine importanța femeii în societate. Există în continuare, din păcate, discrepanțe în ce privește egalitatea de șanse dintre genuri, dar domeniul politicii cunoaște, mulțumită PSD, o echilibrare a rolurilor bărbaților și femeilor.
Cifrele spun totul: în prezent, PSD numără peste 200.000 de membre – aproape jumătate din efectivul partidului, avem colege care ocupă funcții de primar și viceprimar, mii de consiliere locale și peste o sută de consiliere județene. În plus, avem cinci femei vicepreşedinte şi am promovat cinci femei ca membre ale noului Guvern.

Implicarea femeilor în funcții de reprezentare și de decizie va rămâne mereu un obiectiv esențial al Partidului Social Democrat. Ca președinte al PSD, pentru care egalitatea de șanse este un principiu fondator, apreciez sincer rezultatele pe care membrele OFSD le aduc zi de zi în lupta noastră pentru o Românie mai bună. Împreună formăm o echipă puternică și apropiată de oameni.

De 8 Martie, le doresc tuturor doamnelor din PSD să-şi păstreze energia, vitalitatea şi extraordinara tenacitate care le transformă în forţa impresionantă a partidului nostru. Să aveţi o primăvară senină, un an reuşit şi toate rezultatele pe care vi le doriţi!
La mulți ani!

Victor Ponta,
Președintele Partidului Social Democrat
Prim-ministru al Guvernului României

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *