Muzica autohtonă: comentariu pe text

Filed under: Life |

2

Ce semnificaţii şi figuri de stil ascund versurile din muzica autohtonă.

 Ţi-e dor de comentariile de poezie pe care erai nevoit să le faci în liceu? Nostalgia este unul dintre cele mai întâlnite sentimente care încearcă redacţia GQ, aşa că am hotărât să reluăm acest obicei. Doar că, de data aceasta, am analizat versuri din melodiile româneşti care au sau au avut priză la public. În fond, muzica nu este nimic altceva decât poezie recitată melodios pe un fundal sonor.

Stinge lumina, arată-mi calea,
Pune mâna pe mine, simte chemarea
Inimii mele, inimii mele.
Ştiu că îţi face plăcere.

Sufletul rătăcit al eului liric are nevoie de îndrumare pentru a-şi găsi calea, iar pentru asta este nevoie de o atmosferă propice meditaţiei, lipsită compet de lumină artificială. Poetul îşi cheamă sufletul pereche pentru a se contopi într-un duet al simţurilor pe care ambii parteneri îl găsesc deosebit de plăcut. Simbioza mentală se concretizează prin interconectarea celor două trupuri, având ca punte mâna persoanei iubite. Repetiţia aparent inutilă din cel de-al treilea vers sugerează intensitatea trăirilor şi sentimentelor autorului.

Diddy-di boom shaka-laka e fierbinte ca vara.
E încinsă rău ca deşertul Sahara.
Se-aprinde, ia foc, arde ca ţigara.
N-o stinge nici apa, nici Niagara.

Niciodată într-o operă literară temperatura corpului unei persoane nu a fost descrisă mai intens de atât. Printr-o suită de onomatopee, epitete, comparaţii şi metafore, poetul accentuează căldura trupească, dar şi sufletească, a persoanei iubite. Aceasta este descrisă în raport cu trei dintre cele patru elemente ale creaţiei: pământul (simbolizat în text prin deşert), focul şi apa. Comparaţia “arde ca ţigara” evidenţiază contrastul dintre imaginea ideală pe care autorul o proiectează şi nimicnicia realităţii concrete.

Eu şi iarna sunt pe val,
N-aştept sezonul estival
Că eu şi iarna sunt pe val.
Îţi semnez tot ce declar
În orice club cu un pahar.
Iar sunt pe val.
Eu şi iarna sunt pe val.

Poetul se află într-o stare euforică indiferentă la condiţiile neprielnice pe care i le oferă mediul ambiant. În ciuda concepţiei generale despre artişti, acesta este o fire pragmatică, responsabilă de faptele sale. Singurul lucru care îl poate încadra în şablonul imaginii superficiale pe care o au creatorii de artă efemeră este patima sa pentru alcool. Sub influenţa acestuia, autorul reuşeşte să creeze procedee artistice deosebite, inaccesibile cercului inferior al omului de rând, cum ar fi rima cu acelaşi cuvânt.

Ce romantic, ce frumos,
Tu prea sexy, eu prea gelos.
Cum de ne-am gasit noi doi?
Unul pace, altul razboi.

Dar noi ne potrivim fiindcă ne iubim.

Frumuseţea ieşită din comun a iubitei sale, pe care poetul alege să o exprime printr-un neologism, accentuează gelozia incontrolabilă acestuia, ceea ce oferă un dinamism aparte relaţiei dintre ei. Interogaţia retorică nu este altceva decât un semn de mulţumire pe care eul liric îl adresează zeiţei Fortuna pentru fericita întâmplare de a îşi întâlni sufletul pereche. Antiteza dintre cei doi, exprimată prin cele două extreme ale conflictului, nu este deloc un impediment în calea iubirii. Din contră, ea este privită ca o completare absolut necesară ce dă naştere unei interdependenţe care îi face inseparabili.

Ştiu că nu poţi să rezişti,
Nicio zi fără mine.
Vrei sau nu vrei să recunoşti,
Lângă mine ţi-e bine.

Nu eşti perfect, ai un defect:
Îţi place vocea mea.
Ştiu că nu poţi să rezişti,
Nicio zi fără mine. 

Spre deosebire de starea contemplativă în care se află majoritatea poeţilor atunci când vorbesc despre persoana iubită, aici eul liric se aşază pe sine pe un piedestal. Încrezător, chiar arogant pe alocuri, acesta lasă de înţeles că sentimentele jumătăţii sale pentru el sunt extrem de puternice, însă refuză să le exteriorize pe ale sale, încercând astfel să creeze o barieră. Ba, mai mult, autorul îşi hrăneşte egoul constatând că slăbiciunea pentru calităţile sale este singura barieră care stă între persoana iubită şi perfecţiunea întruchipată. Repetarea primelor două versuri atât la începutul poeziei, cât şi la final, conferă textului o frumoasă construcţie ciclică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *