Nevăzătorii se luptă cu SRI pentru parcare

Filed under: Locale |

circ

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a convocat ieri membrii Comisiei de siguranţă a circulaţiei din cadrul administraţiei locale. Cu această ocazie au fost dezbătute mai multe probleme semnalate de persoane fizice sau juridice, cea mai importantă fiind cea privind restricţionarea circulaţiei rutiere în zona Palatului de Justiţie. O solicitare mai interesantă a venit din partea Asociaţiei Nevăzătorilor din România, care a solicitat administraţiei locale să se pronunţe cu privire la clarificarea regimului de parcare a autovehiculelor din faţa sediului asociaţiei, care se află în aceeaşi curte cu o unitate a Serviciului Român de Informaţii.

Trafic restricţionat pe strada Mihai Viteazu
SC IASICON SA a solicitat, în vederea executării lucrărilor din cadrul proiectului “Reparaţii capitale, consolidare, restaurare, amenajări şi extindere la Palatul de Justiţie Satu Mare”, avizarea managementului de trafic în zonă în vederea organizării de şantier pe o perioadă de şase luni, prezentând două propuneri în acest sens. Este vorba despre închiderea circulaţiei rutiere pe strada Mihai Viteazul, de la intersecţia cu strada Mileniului până la intersecţia cu strada Horea, respectiv închiderea unei benzi de circulaţie pe strada Mihai Viteazul, de la intersecţia cu strada Mileniului până la intersecţia cu strada Horea, respectiv închiderea unei benzi de circulaţie pe strada Mileniului, banda cu sensul de circulaţie spre strada Mihai Viteazu, de la noul acces magistraţi până la intersecţia cu strada Mihai Viteazu. “Propunere avizată favorabil de comisie: închiderea unei benzi de circulaţie pe strada Mileniului (de la noul acces magistraţi până la intersecţia cu strada Mihai Viteazu), precum şi a unei benzi de circulaţie pe strada Mihai Viteazu (pe porţiunea cuprinsă între intersecţia acesteia cu strada Mileniului şi strada Horea), urmând ca circulaţia să se desfăşoare într-un singur sens pe strada Mihai Viteazu”, se arată într-un comunicat de presă remis de Primăria Satu Mare.

Diferend iscat pentru câteva locuri de parcare
La fel de interesant a fost şi diferendul iscat pentru câteva locuri de parcare între Asociaţia Nevăzătorilor din România – filiala Satu Mare – şi Direcţia Judeţeană a Serviciului Român de Informaţii. Primăria Satu Mare a rezolvat problema într-un final. “Asociaţia Nevăzătorilor din România, filiala Satu Mare, cu sediul pe strada Mihai Viteazu, nr.19, a solicitat luarea unor măsuri deoarece locurile de parcare rezervate persoanelor cu handicap se suprapun cu locurile rezervate SRI-ului. Avizul comisiei: favorabil, cu repoziţionarea indicatoarelor de parcare rezervate SRI-ului şi Asociaţiei Nevăzătorilor”, se mai menţionează în sursa citată.

Membrii Comisiei pentru siguranţa circulaţiei au mai făcut şi o analiză privind montarea indicatoarelor cu restricţii de tonaj pentru punerea în aplicare a Hotărârii Consiliului Local privind reglementarea circulaţiei autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone. Comisia a decis să se revizuiască întregul sistem privind amplasarea indicatoarele cu restricţii de tonaj de pe raza municipiului reşedinţă de judeţ.

Ciprian Bâtea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *