Olimpia urcă pe loc de play-off!

Filed under: Sport |

oli

Olimpia își continuă parcursul bun din acest an și urcă pe locul cinci în clasament după victoria de sâmbătă de la Motru. Elevii lui Csik și Bolba au început excelent partida și au înscris în minutele 15 și 17 prin Boștină și Ene.

La primul gol, Boștină a finalizat perfect o centrare venită de la Gavrilescu, iar reușita lui Ene de 2-0 a venit în urma unui corner executat de Bujor.

”Prima repriză am dominat clar și puteam să ne distanțăm și mai mult. În partea secundă gazdele au mai echilibrat , au reușit și un gol deosebit dar până la final a ieșit bine pentru noi. Băieților le place adrenalina , căci la final am avut ceva emoții…”, a spus antrenorul Tibi Csik mulțumit de rezultat și de evoluția echipei în aceste prime etape.

În minutul 59, Fărcășanu a redus din diferență cu un șut de la 23 de metri.

„Am dominat prima parte a jocului. În repriza a doua am întâmpinat mici probleme din cauza terenului, dar asta nu ne-a împiedicat să continuăm să dominăm. A fost un joc bun și mă bucur că am obținut cele trei puncte”, a declarat antrenorul portarilor, Ovidiu Suciu.

Gazdele s-au declarat nemulțumite de faptul că la cererea Olimpiei partida a început la ora 13 și nu la 11 cum era programată inițial.

”Am fi avut mai mulți spectatori și alta era atmosfera. N-am înțeles motivele amânării startului de meci…” spun oficialii Minerului.

Atmosfera în tribune a fost dezolantă, puțin peste 150 de spectatori fiind prezenți la duelul de sâmbătă dintre Motru și Satu Mare.

Partida a fost arbitrată de Sergiu Popa din Aiud, la centru, ajutat la cele două margini de Stelian Slabu din Braşov şi Bogdan Ioan Dragoş din Făgăraş. Olimpia va juca vineri de la ora 16 acasă cu FC Olt, iar apoi miercuri, 26 martie, la Oradea cu FC Bihor.

Minerul: Popescu – Traşcă, Inclănzan, Dicu (cpt.), Schinteie – Stoenac, Rada, Nicoloff – Fărcăşanu, Unguru – Trifu
Rezerve: Trică – M. Laurenţiu, Nueleanu, Cernica, Chirea, Poenaru, Stănescu
Antrenor: Gabriel Zahiu

Olimpia- Anca- Iuhas, Ene, Bălău, Muntean, Gavrilescu, Villand, Svarczkopf (74 Micaș), Roghină (46 Szalkai), Bujor ( 82 Feier), Boștină.
Antrenori Tibi Csik și Mircea Bolba.

Craiova lui Mititelu iese din zona play-off!

Runda cu numărul 17 a Ligii a II-a s-a jucat sâmbătă la prânz și a adus și câteva surprize în seria de Vest.

În cinci dintre aceste partide nu s-a marcat mai mult de un gol, pentru ca în orașul de pe Crișul Repede scorul să fie „alb”. Surprizele etapei s-au produs la Mioveni și Slatina, acolo unde gazdele le-au provocat neplăceri celor de la Gloria Bistrița și ASA Târgu Mureș în zona play-off…

Singurul meci în care s-a marcat mai mult de un gol a fost la Motru, unde Olimpia s-a impus meritat cu 2-1.

Mioveni – Gloria Bistrița 1-0.
A marcat: Gălan – min. 33

CSM Râmnicu Vâlcea – U. Craiova 1-0.
A marcat: Nkongue – min. 83

UTA – CSU Craiova 0-1.
A marcat: Sin – min. 9
FC Bihor – Metalul Reșița 0-0

FC Olt – ASA Tg. Mureș 1-0.
A marcat: Bancu – min. 20

M. Motru – Olimpia 1-2.
Au marcat: Fărcășanu – min. 59 / Boștină – min. 15, Ene – min. 17

Untitled-1

F.M.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *