More

    Pensii majorate pentru aproape 3.000 de sătmăreni

    pensionari

    Aproape 3.000 de pensionari din judeţul Satu Mare au beneficiat începând din această lună de majorarea pensiei, în medie cu aproximativ 63 lei. O nouă indexare a pensiilor ar urma la începutul anului 2015.

    Conducerea Casei Judeţene de Pensii Satu Mare a recalculat deja pensiile a aproximativ 2.700 de persoane din judeţul Satu Mare, cele care beneficiază de majorarea sumei. Deja în această lună oamenii şi-au primit pensia recalculată. Această indexare se aplică însă numai în cazul unora, după cum explică şefa CJP Satu Mare.

    sabou

    “După data de 14 februarie a început recalcularea pensiilor cu indicele de corecţie ca diferenţă, sumele fiind acordate pensionarilor începând din luna martie. Doresc să precizez că diferenţa se calculează doar pentru pensionarii care au avut drepturile deschise în perioada 1 ianuarie 2011 – 22 ianuarie 2013. Deci este vorba despre cazuri noi. Aici nu intră acele persoane care au fost în perioada respectivă în pensie de invaliditate după care au intrat în pensie normală, nici cei care erau în pensie anticipată”, a precizat directorul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Satu Mare, Eugenia Sabou.

    Aceasta a mai adăugat că, în medie, în judeţul Satu Mare pensiile au crescut cu circa 63 de lei. “Nu toţi pensionarii vor primi în plus la pensie 63 de lei. Este vorba despre o majorare medie. Unii vor primi mai mulţi, alţii mai puţini, dar toate cele 2.700 de persoane vor avea pensia majorată cu noul indice de corecţie”, a mai precizat Eugenia Sabou. Directorul CJP a mai precizat că următoarea indexare a pensiilor ar putea avea loc la începutul anului viitor.

    Un alt subiect pentru care pensionarii manifestă interes este cel al biletelor de tratament. Deocamdată seriile sunt pentru staţiunile aflate în contract cu Casa Naţională de Pensii, la finele lunii aprilie urmând a se deschide seriile de bilete pentru alte staţiuni. “Până în prezent avem valorificate aproape 300 de bilete de tratament. Din 20 aprilie vor fi deschise seriile de bilete de tratament şi pentru celalalte staţiuni. Până în prezent sunt depuse de către pensionarii sătmăreni circa 1.900 de cereri pentru biletele de tratament pentru tot anul 2014”, a mai spus Sabou. Pensionarii care nu reuşesc să ajungă cu problemele lor la Satu Mare au ocazia să se întâlnească cu şefa Casei Judeţene de Pensii în localitatea lor. Şi asta pentru că directorul obişnuieşte să facă audienţe în teritoriu.

    Lorena Georgi

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE