PREMIERĂ pentru tenisul feminin românesc: Simona Halep va ocupa de luni locul 5 sau 6 WTA

Filed under: Sport |

4

Simona Halep va ocupa, începând de luni, locul 5 sau 6 mondial, o performanţă ce nu a mai fost reuşită de nici o jucătoare de tenis din România de la crearea ierarhiei WTA, în noiembrie 1975.

Prin victoria reuşită marţi, în optimile de finală ale turneului de la Indian Wells şi prin eliminarea jucătoarei cehe Petra Kvitova în aceeaşi fază, Halep, acum pe locul 7 WTA, şi-a asigurat cel puţin poziţia a şasea în clasament şi mai poate urca până pe cinci, în funcţie de următoarele ei rezultate la competiţia californiană, dar şi de cele ale sportivei Jelena Jankovici din Serbia.

Halep, cap de serie numărul 6, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-2, 1-6, 6-4, pe Eugenie Bouchard (Canada), cap de serie numărul 18 şi poziţia 19 în ierarhia mondială.

Dintre jucătoarele calificate în optimi, numai Jelena Jankovici şi Petra Kvitova puteau să pună în pericol ascensiunea româncei în ierarhia WTA. Jankovici, locul 8 WTA, a trecut şi ea în sferturi, după victoria obţinută, cu scorul 6-3, 6-1, în faţa danezei Caroline Wozniacki. Însă Kvitova, locul 9 WTA, s-a oprit în optimi, fiind învinsă, cu scorul de 6-3, 6-2, de Dominika Cibulkova din Slovacia.

Pentru a ajunge pe locul 5 WTA, maximum realizabil la Indian Wells, Simona Halep trebuie să aibă cel puţin acelaşi parcurs în competiţie ca Jankovici. Cele două sportive se pot întâlni în semifinale, dacă românca o va învige în sferturi pe jucătoarea australiană Casey Dellacqua, 29 de ani, locul 78 WTA, şi dacă Jankovici va trece de poloneza Agnieszka Radwanska, locul 3 WTA.

La 24 februarie, Simona Halep a ocupat în premieră locul 7 în ierarhia mondială, egalând cea mai bună clasare a unei sportive din România, performanţă realizată de Irina Spîrlea din 1997.

Women’s Tennis Association, asociaţia jucătoarelor profesioniste de tenis, a luat naştere în 1973, la Londra, iar prima ierarhie oficială a fost publicată la 3 noiembrie 1975.

WTA reuneşte astăzi peste 2.500 de sportive din 92 de ţări, care concurează anual în 54 de turnee WTA şi patru Grand Slam-uri, organizate în 33 de state, cu premii totale de aproximativ 120 de milioane de dolari.

Competiţia de la Indian Wells (California, SUA), cea mai mare după cele de Grand Slam, este de categorie Premier Mandatory şi are premii totale de aproape 6 milioane de dolari. Câştigătoarea acestui turneu este recompensată cu un milion de dolari şi cu o mie de puncte WTA. Tabloul principal de simplu cuprinde 96 de jucătoare, cu 32 de capi de serie.

Meciurile se dispută pe hard la Indian Wells Tennis Garden, o bază sportivă de 360.000 de metri pătraţi, cu o arenă centrală de 16.100 de locuri, a doua din lume din punct de vedere al capacităţii, după Arthur Ashe Stadium de la Flushing Meadows, New York (peste 22.500 de locuri).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *