Profeţiile lui Nostradamus despre România

Filed under: Life |

1

Căderea comunismului, destrămarea URSS şi revoluţia din 1989 se numără printre profeţiile lui Nostradamus despre România. Le-am înţeles abia după ce s-au petrecut, dar mai sunt şi alte catrene tainice care vorbesc despre viitorul nostru.

CINE A FOST NOSTRADAMUS?

Invocat adesea, criticat, blamat sau adulat, Michel de Nostredame rămâne totuşi un personaj necunoscut pentru cei mai mulţi dintre cititori. S-a născut pe 14 decembrie 1503, în sudul Franţei, într-o familie bogată de evrei. A studiat matematica şi medicina, iar pe parcursul studiilor a luat decizia să se convertească la catolicism, aşa cum o făcuseră alte rude ale sale. Ulterior, a fost atras de astrologie şi ştiinţele oculte şi a început să publice câte un almanah de preziceri în fiecare an, începând cu 1550. “Profeţiile” sale sau “Centuriile” sunt cuprinse într-o sută de catrene scrise în franceză, cu numeroşi termeni arhaici, metafore, anagrame şi calambururi. Profeţiile sale acoperă o perioadă care ajunge până în anul 3797.

Cele mai multe din profeţiile lui Nostradamus stau sub semnul unui cod pe care nimeni nu l-a descifrat încă. Încercări au fost mii, dar puţini traducători se pot lăuda că au înţeles catrenele tainice. Nostradamus a făcut anumite profeţii care s-au adeverit, dar abia după ce s-au petrecut, au fost înţelese în adevăratul lor sens.

► Profeţiile descifrate

Aproape toate catrenele lui Nostradamus vorbesc despre dezastre, războaie, cutremure şi crime politice care schimbă omenirea. Cei care i-au tradus opera susţin că el a prezis marele incendiu din Londra, din anul 1666, împărăţia lui Napoleon sau ridicarea lui Hitler. Până şi evenimentele din 11 septembrie, din Statele Unite ale Americii, pot fi descifrate în versurile sale alambicate. Dar criticii spun că nici una dintre profeţii nu este datată cu exactitate, iar termenii folosiţi sunt vagi. Astfel că versurile sale pot fi interpretate în diverse moduri, pentru a se potrivi marilor momente istorice. În pofida scepticilor, există un consens general că cele două războaie mondiale, bomba nucleară de la Hiroshima sau venirea la putere a marilor dictatori, Hitler şi Stalin, au fost prezise corect de Nostradamus.

DESTINUL ROMÂNIEI

Nostradamus a transmis lumii profeţiile sale într-un limbaj codificat, pe care românul Vlaicu Ionescu a reuşit să îl descifreze în cea mai mare parte. În cartea sa “Mesajul lui Nostradamus către români”, publicată în 1998, Ionescu susţine că în “Centuriile” marelui profet stă scris destinul ţării noastre. El a tradus versurile codificate şi a descoperit o serie de coincidenţe care marchează unirea principatelor, participarea României în cele două războaie mondiale şi rolul ei pe graniţa de Est a frontului, ocuparea ţării de către armata sovietică şi instaurarea comunismului.

► Căderea comunismului şi democraţia

Vlaicu Ionescu este convins că a descifrat în catrenele lui Nostradamus revoluţia din 1989, iar traducerea lui coincide cu interpretarea altui traducător celebru al operei nostradamiene, Paulus. Cel din urmă demonstrează, de asemenea, că Nostradamus a prezis căderea comunismului şi destrămarea URSS. “La loy Morique on verra deffaillir,/ Après une autre beaucoup plus seductive:/ Boristhenes premier viendra faillir,/ Par dons et langues une plus attractive”, scria Nostradamus. Vlaicu Ionescu interpretează astfel: comunismul sovietic (boristhenes) va fi primul care va cădea, căci un alt sistem politic se va dovedi mai atrăgător, atât prin sprijinul material (dons – daruri), cât şi prin influenţa culturală (langues). Iar acest sistem nou este democraţia împrumutată din Occident. Boristhenes este numele dat în vechime fluviului rusesc Nipru, dar poate fi legat şi de numele lui Boris Elţîn, cel care a dat semnalul destrămării URSS.

► Al treilea război mondial

Una dintre cele mai temute profeţii ale lui Nostradamus este legată de izbucnirea unei noi conflagraţii la nivel mondial. Traducătorii lui spun că va sosi pe lume un al treilea antihrist, aşa cum era numit şi Hitler, care îşi va trimite armatele asupra Europei. Noul antihrist pare să vină din Orientul Apropiat, iar urgia pe care o va declanşa se va încheia doar când marile puteri de la Polul Nord se vor uni, probabil fiind vorba de Rusia şi SUA.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *