PSD va surclasa celelalte partide

Filed under: Politic |

parlamentul-european

Mai este doar o lună până la debutul campaniei electorale pentru europarlamentare.

Toate partidele și-au desemnat candidații, iar în uma acestor alegeri, România va trimite în Parlamentul European 32 de aleși. Potrivit sondajelor de opinie, alianța PSD-UNPR-PC ar putea obține în jur de 40% din voturi( ceea ce ar însemna 15-16 mandate), urmată de PNL cu 17%( în jur de 8 mandate), PDL cu 14% ( nu mai mult de 5 mandate), PMP cu 8% ( două mandate) și UDMR cu 5% ( doar un mandat). Astfel, situația se va schimba radica în grupul parlamentarilor români în PE, majoritatea voturilor ducându-se către facțiunea socialiștilor europeni, în dauna popularilor europeni ( din care au făcut parte PDL și UDMR), care au dominat Parlamentul European în mandatul 2009-2014. De altfel, conform unor sondaje la nivelul UE, socialiștii ar putea obține cele mai multe mandate, la mică distanță de grupul popularilor, iar președintele PE ar putea fi ales din rândul socialiștilor.

Bătălia politică se anunță a fi extrem de dură, ținând cont de faptul că rezultatele alegerilor vor preconiza scorul electoral pentru prezidențiale. De aceea, deși pentru români, Parlamentul European nu este o miză prea mare, partidele vor mobiliza electoratul la vot, ceea ce va anticipează o prezență masivă la scrutin. La alegerile din 2009, doar 30% dintre aleși și-au exprimat dreptul la vot, dar în 25 mai, s-ar putea prezenta la urne, peste 50% dintre alegători.

Partidele românești merg, în general, pe mâna acelorași europarlamentari ținând cont de experiența dobândită în exercițiul mandatului precedent. La aceste alegeri va ieși din schemă PRM, care a trimis în PE în 2009, doi reprezentanți ( Vadim Tudor și Gigi Becali, care apoi s-a retras), un lucru benefic pentru imaginea României.
PSD, în alianță cu UNPR și PC va trimite în PE o garnitură solidă, având în frunte pe Corina Crețu, vicepreședinte al grupului socialiștilor europeni. De asemenea, pe listă se regăsesc candidați cu multă experiență în legislația europeană precum Daciana Sârbu, Ioan Mircea Pașcu, Victor Boștinariu, Rovana Plumb, Cătălin Ivan. Nume noi pentru PE sunt foștii miniștri Dan Nica, Maria Grapini dar și Damian Drăghici, consilierul lui Victor Ponta pe probleme ale romilor. De asemenea, pe un loc eligibil se plasează și fostul ministru al Edicației, Ecaterina Andronescu, cu multă experiență în zona învățământului.

PDL deschide lista cu Theodor Stolojan, lăsând-o pe „vedeta” partidului, Monica Macovei, pe poziția a doua. Pe locuri eligibile se află și Marian Jean Marinescu, Traian Ungureanu și Rareș Niculescu. Candidaturile pentru PE a provocat puternice dispute între PDL și Traian Băsescu. Pentru a-și păstra locul eligibil pentru Parlamentul European, Monica Macovei a preferat să rămână în PDL, partid care i-a garantat fotoliul de europarlamentar. Motiv pentru care Băsescu a atacat-o cu mai multe ocazii, în ultima perioadă. La rândul său, Stolojan, care nu s-a făcut cu nimic cunoscut în PE, a preferat scaunul călduț din PDL și nu l-a urmat pe Băsescu în aventura PMP. Un alt personaj inexistent pe culoarele de la Bruxelles, Traian Ungureanu l-a preferat pe învingătorul Blaga, după ce, în 2010, l-a urmat în echipa sa, pe Emil Boc, în bătălia pentru conducerea PDL, când lupta a fost piedută atunci de același Blaga.

Liberalii mizează pe primele locuri eligibile pe aceeași garnitură a europarlamentarilor, lista fiind deschisă de Norica Nicolai, urmată de soția președintelui, fostul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, Cristian Bușoi, Renate Weber. Ca noutate, va candida și Eduard Hellvig, fostul secretar general al partidului, om de încredere a lui Crin Antonescu, dar care a căzut în dizgrațiile președintelui, în contextul ieșirii PNL de la guvernare. Un loc în PE ar putea prinde și Mihai Țurcanu, fratele președintelui CJ Botoșani. De asemenea, în ultim moment a fost scos de pe listă Mircea Diaconu, partidul decizând să nu-l mai susțină după decizia Înaltei Curți de Justiție și Casație care l-a declarat incompatibil.

PMP l-a pus în fruntea listei pe actualul europarlamentar Cristian Preda, iar pe locul doi, foarte probabil va fi nominalizată fata președintelui Traian Băsescu. Într-un act de servilism, profesorul universitar Cristian Preda a invitat-o pe Elena Băsescu să candideze din partea PMP, iar momentan, EBA se lasă greu, sugerând faptul că ar putea candida ca independent. Oricum, masele de propagandă ale primarilor care au trădat PDL și au trecut barca la PMP lucrează la rețeaua electorală a fetei președintelui, pentru a-i asigura un nou mandat în Parlamentul European.

UDMR nu se va putea baza decât pe maxim doi aleși, pe primele locuri situându-se Winkler Gyula și pastorul Sogor Csaba. Pe lista Uniunii nu se regăsește Laszlo Tokes, care disperat, încearcă să găsească un loc eligibil pe listele FIDESZ din Ungaria, grație dublei cetățenii. Ca noutate pentru aceste alegeri europarlamentare, maghiarii cu dublă cetățenie din România vor putea vota pentru un partid din Ungaria. Este o situație inedită în condițiile în care, deocamdată nu este cunoscut modul în care Biroul Electoral Central va putea monitoriza votul maghiarilor, existând pericolul ca aceștia să voteze de două ori: pentru un partid din România și pentru unul din Ungaria.

Marius Oproiu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *