Sătmăreanul Viorel Amariei, reţinut de DNA pentru trafic de influenţă

Filed under: Locale |

Sătmăreanul Viorel Amariei şi bucureşteanul Alexandru Voinea au fost reţinuţi luni de procurorii DNA pentru trafic de influenţă în formă continuată. În cursul zilei de ieri, cei doi au fost prezentaţi Tribunalului Satu Mare cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii au emis mandate de arestare pe 29 de zile pe numele celor doi.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Viorel Amariei şi Alexandru Voinea, persoane fără calitate specială, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul DNA. Potrivit ordonanţei de reţinere întocmită de procurori, în cursul lunii iunie 2013, inculpaţii Viorel Amariei şi Alexandru Voinea i-au pretins unui denunţător, administrator al unei societăţi comerciale, suma de 3 milioane lei, invocând o influenţă asupra fostului ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, cu promisiunea că îl vor determina pe acesta să deblocheze fonduri pentru SC Termocentrale SA Oradea (CET Oradea). Prin acest demers, denunţătorul urma să-şi recupereze banii pe care SC Termocentrale SA Oradea (CET Oradea) îi datora în schimbul cărbunelui livrat de societatea denunţătorului.

În aceeaşi perioadă, inculpaţii Viorel Amariei şi Alexandru Voinea, prevalându-se de aceeaşi influenţă pe care ar fi avut-o asupra unor funcţionari din cadrul Guvernului României (Ministerul Economiei), i-au pretins aceluiaşi denunţător un comision de 18% din valoarea unui contract de aproximativ 9 milioane lei. De această dată, inculpaţii i-au promis că îi vor determina pe funcţionarii respectivi să atribuie, direct, către societatea comercială administrată de denunţător, un contract ce avea ca obiect ecologizarea şi conservarea unei cariere din judeţul Bihor, se mai arată în comunicatul de presă al DNA.
Szasz Lorand

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *