Se ieftinesc biletele de avion

Filed under: Life |

1

Parlamentul European a aprobat, miercuri, în primă lectură, propunerea legislativă de simplificare a gestionării traficului aerian pentru a face liniile aeriene europene mai competitive, pentru a reduce durata zborurilor şi preţul biletelor şi pentru a reduce poluarea.  
Raportul “Implementarea Cerului Unic European” sau SES2+ al eurodeputatului Marian-Jean Marinescu încurajează cooperarea între autorităţile aviatice naţionale pentru o mai bună gestionare a spaţiului aerian în Europa şi pentru a reduce fragmentarea controlului traficului aerian.

Propunerea permite Comisiei Europene să desemneze o organizaţie imparţială, independentă care să ajute autorităţile aviatice naţionale să atingă ţintele de performanţă privind îmbunătăţirea serviciilor.

Prin crearea Spaţiului Unic European, UE îşi propune reducerea zborurilor cu escală şi a duratei curselor aeriene, scăderea consumului de combustibil şi a emisiilor de carbon.

Primul pachet de măsuri (SES1) a fost adoptat în 2004, dar nu a dat rezultate, iar SES2 a fost lansat în 2009, SES2+ având scopul de a accelera reforma serviciilor în domeniul aviaţiei.

SES2+ are două elemente principale: înlăturarea barierelor naţionale pentru crearea unor rute mai scurte, care înseamnă şi un consum mai mic de combustibil, şi înfiinţarea a nouă “blocuri de spaţiu aerian” regionale, în locul celor 28 de sisteme de control al traficului aerian, pentru îmbunătăţirea performanţelor.

Eurodeputaţii doresc asigurarea “transparenţei bazei de calcul a tarifelor în funcţie de costuri”. În plus, tarifele stabilite trebuie să încurajeze “furnizarea în condiţii de siguranţă, eficienţă, eficacitate şi durabilitate a serviciilor de navigaţie aeriană în vederea realizării unui înalt nivel de siguranţă şi rentabilitate”.

“Cred că un serviciu trebuie modelat pentru beneficiar. În acest caz, beneficiarii sunt cei 600 de milioane de pasageri care zboară în Europa în fiecare an. Aceştia ar trebui să se bucure de siguranţă, de confort şi de un preţ corect. O arhitectură a spaţiului aerian bazată pe eficienţă şi nu pe graniţe poate aduce aceste beneficii”, a declarat Marian-Jean Marinescu, potrivit unui comunicat al PPE.

Totodată, Marinescu a explicat că rezultatul implementării Cerului Unic European se traduce prin “15 minute de zbor mai puţin la un zbor mediu de 2 ore, mai mult confort pentru pasageri, consum şi emisii mai reduse, costuri mai mici, preţuri mai mici”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *