Străinii pot vota şi în Satu Mare

Filed under: Locale |

În vederea exercitării dreptului la vot la alegerile pentru Parlamentul European care vor avea loc în data de 25 mai 2014, cetăţenii cu drept de vot ai statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România, care au domiciliul sau reşedinţa în judeţul Satu Mare, pot depune cereri de înscriere în listele electorale speciale până cel mai târziu la data de 26 martie 2014. “Prin H.G. nr.79/2014 s-a stabilit ziua de duminică 25 mai 2014 ca zi de referinţă pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor membrilor din România în Parlamentul European. Potrivit prevederilor art. 12 alin.1 din Legea nr.33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cetăţenii cu drept de vot ai statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România, care au domiciliul sau reşedinţa în România, pot să depună cereri de înscriere în listele electorale speciale, până cel mai târziu la data de 26 martie 2014. În conformitate cu prevederile art. 12 alin.5 din Legea nr. 33/2007, republicată, modificată şi completată, în termen de cel mult 10 zile de la data înregistrării cererii de înscriere în lista electorală specială cel mai târziu 04.04.2014, primarii unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ vor comunica către solicitant răspunsul la cererea de înscriere în lista electorală specială. După primirea răspunsului la cererea de înscriere în lista electorală specială, conform art. 12 alin.8 din actul normativ mai sus menţionat se pot formula întâmpinări de către cetăţenii cu drept de vot ai statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România, cu privire la refuzul înscrierii, omisiunile, înscrierile greşite şi oricare alte erori din listele electorale speciale”, se arată într-un comunicat de presă remis de Instituţia Prefectului Satu Mare.
Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *