SUA sunt pregătite să adopte sancţiuni suplimentare Rusiei în urma anexării Crimeei

Filed under: Politic |

Statele Unite sunt pregătite să adopte sancţiuni suplimentare în urma anexării Crimeei de către Rusia, a declarat luni preşedintele Barack Obama, care a apreciat că o soluţie diplomatică este posibilă în continuare. Preşedintele rus Vladimir Putin se va exprima marţi în faţa Parlamentului rus în privinţa Crimeei. Barack Obama a decretat sancţiuni vizând 11 oficiali de rang înalt ruşi şi ucraineni, inclusiv Viktor Ianukovici, ca represalii faţă de referendum.

Obama a declarat – în sala presei de la Casa Albă, la o zi după referendumul privind alipirea Crimeei la Rusia şi la scurt timp după ce Washingtonul şi Uniunea Euroeană (UE) au anunţat sancţiuni ţintite vizând oficiali ruşi şi proruşi din Ucraina – că “noi provocări nu vor face decât să izoleze şi mai mult Rusia şi să-i diminueze statutul în lume”.

Ucraina şi-a rechemat luni ambasadorul de la Moscova, în urma referendumului organizat duminică în peninsula separatistă Crimeea care a aprobat alipirea acesteia la Rusia, transmite AFP. “Ţinând cont de situaţia cu privire la Crimeea şi de necesitatea de a discuta anumite aspecte internaţionale ale crizei, Ucraina îşi recheamă pentru consultări ambasadorul în Rusia, Volodimir Elcenko”, a anunţat Ministerul ucrainean de Externe într-un comunicat.

Uniunea Europeană (UE) a adoptat luni sancţiuni împotriva a 21 de persoane considerate responsabile de anexarea Crimeei de către Rusia, a anunţat ministrul lituanian de Externe, relatează AFP. Miniştrii europeni de Externe “tocmai au decis sancţiuni – restricţii de călătorie şi blocarea averilor – vizând 21 de oficiali ucraineni şi ruşi”, a scris Linas Linkevicius, într-un mesaj postat pe Twitter. Surse diplomatice au declarat că sancţiunile vizează 13 oficiali ruşi şi opt ucraineni proruşi. Linkevicius a anunţat că UE va adopta “sancţiuni suplimentare în zilele următoare”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *