Tip Top Prichindel, ediţia a VII-a

Filed under: Locale |

Direcţia de Cultură şi Sport şi Centrul Cultural al municipiului Carei organizează cea de a şaptea ediţie a finalei Tip Top Prichindel 2014. Concursul se adresează copiilor de la grădiniţe şi celor din clasele a I-a şi a II-a şi constă în două probe: recitarea unei poezii şi o probă de dans modern, în care se va puncta şi costumaţia. Fiecare instituţie de învăţământ va organiza propriul concurs Tip Top Prichindel, urmând ca fiecare grădiniță să poată înscrie în finala concursului între 5 și 10 copii, iar fiecare școală să poată înscrie în finala concursului între 5 și 10 elevi. Lista finaliștilor trebuie expediată până la data de 15 martie 2014, la Centrul Cultural al municipiului Carei, Castelul Karolyi camera 42, persoana de contact: Raluca Păvăluc (0745-675-240). Finala Tip Top Prichindel 2014 va avea loc la Casa Comunitară Sf. Ladislau (fostul Club 9 Mai), după următorul program: la grădinițe în data de 20 martie, de la ora 17.00, iar pentru clasele a I-a și a II-a în data de 21 martie, ora 17.00.
Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *