More

    Un conducător model: Camil Burian!

    camil-burian

    Cine n-a auzit de omul prosper Traian Burian, care ani în şir a condus o fabrică de încălţăminte cunoscută în judeţ şi nu numai. Aş putea spune că Traian şi Mariana, această familie, a realizat multe lucruri bune pentru prosperarea industriei sătmărene. A făcut-o mereu şi cu succes, fără a aştepta felicitări. Anii au trecut, fiul lor Camil a crescut, a făcut şcoală, sub privirea şi grija unor părinţi care au pus educaţia mai presus de orice. Azi, fiul lor, Camil Burian, conduce o fabrică “dulce” şi la propriu şi la figurat. Este cunoscuta fabrică de ciocolată de la Odoreu. A făcut eforturi pentru a pune bazele unei construcţii reuşite, încât să cadă la unison cu pretenţiile nemţeşti. A ştiut de la început ce doreşte, s-a zbătut şi a reuşit. Acum această “bijuterie” funcţionează în trei schimburi, adică “foc continuu”. N-am crezut că într-o fabrică cu 70 de salariaţi, poate domni o ordine şi disciplină de invidiat. Dar, iată că aici şi la “Plastica” există aceste lucruri. Directorul general, Camil Burian, a urmărit angajatul de la încadrarea lui şi o face permanent, văzând progresul fiecăruia, punctualitatea, seriozitatea şi perseverenţa în a se autodepăşi. Salariaţii sunt în majoritate de pe raza Odoreului, spre bucuria primarului Dumitru Pop, asigurând locuri de muncă la atâţia oameni. Ba mai mult, fabrica este în creştere şi viitorul arată o creştere vădită, încât tot mai mulţi vor avea asigurată existenţa şi lipsa grijii pentru ziua de mâine.

    Directorul ştie că îşi plăteşte taxele şi impozitele către Primărie, contribuind astfel la realizarea bugetului în fiecare an. (Poate că primarul, cum îl ştiu, apreciază acest lucru şi-i scade, cu cât îi permite legea, ceva procente, ajutând fabrica să-şi realizeze problemele de viitor.) În afară de materia primă, adusă din străinătate, totul este comandat în ţară spre realizarea produselor atât de diversificate. Produsele acestei fabrici sunt comandate de Germania, Belgia, Anglia, Finlanda şi alte ţări dezvoltate. Camil Burian este fericit că poate onora comenzile şi se bucură că aceste produse dunt deosebit de apreciate oriunde! Este şi o mândrie a noastră, a judeţului Satu Mare, că, prin tot ceea ce realizează, Camil Burian este un ambasador al României, care ne face o frumoasă carte de vizită, dorită din ce în ce mai mult de ţări bine cotate în Europa. Am filmat fabrica, cu tot fluxul tehnologic, cu oamenii îmbrăcaţi cum nici în spital nu găseşti, atenţi la tot ce fac şi cu privirile ţintuite la aparatele, maşinile performante. Acolo este o adevărată farmacie! Cred că fiecare muncitor este conştient că trebuie să contribuie la realizarea deplină a contractelor de livrări, la prestigiul fabricii. Toţi au învăţat meseria şi o execută cu atâta pasiune, punând suflet în tot ceea ce fac. Sunt, parcă toţi, conştienţi că este important ce-ţi dă ţara, dar mai important este ceea ce poţi oferi tu ţării.

    Sequence-12

    Are muncitoare, care la angajare erau străine de ceea ce trebuie să facă, iar azi sunt un model, sunt pătrunse de hărnicie şi pricepere. Despre aceste lucruri am discutat timp de o oră cu directorul şi mi-a plăcut faptul că tot timpul a vorbit despre oamenii lui, despre munca lor, despre rezultatele lor. Şi a făcut-o cu atâta modestie! Felicitări, d-le director! Vorbind despre planurile de viitor apropiat şi mai îndepărtat, directorul vrea şi va realiza dezvoltarea fabricii. A văzut destule astfel de fabrici, cu acest profil, s-a inspirat, a avut schimburi de păreri cu omologii dânsului şi vede o mare perspectivă în dezvoltarea fabricii. Când intri in magazinul de la parter, îţi sar în ochi atâtea produse frumos ambalate, atâtea sortimente şi, desigur, pentru toate vârstele şi sărbătorile. Parcă intri în magazinul “Lumea dulce a copiilor”, lume ce te înconjoară cu rafturi pline şi îmbietoare. Magazinul este deschis pentru populaţie şi vin oameni de pretutindeni, bucurându-se că se pot aproviziona cu dulciuri neobişnuite, de calitate, ce pot constitui şi cadouri pentru diversele sărbători. Nu mai vorbesc de faptul că deja apropiata mare sărbătoare a Învierii Domnului este simţită în fabrică şi în magazinul de prezentare. Este de acord directorul cu reînfiinţarea şcolilor profesionale, dând posibilitatea elevilor să-şi facă o meserie. Ar fi fericit să-şi selecteze absolvenţi pentru fabrica sa, specializaţi chiar cu ajutorul fabricii, aşa cum face fabrica “Polipol” din Foieni.

    Ştie că în societatea noastră a apărut ura, invidia, duşmănia şi răutatea, dar acolo, în fabrică, oamenii n-au timp de aşa ceva, căci fluxul tehnologic îi face pe toţi părtaşi la realizarea planului şi se lucrează într-o frumoasă echipă care are un singur gând: datoria şi mândria, alături de bucuria că au un bun loc de muncă aproape de casă. Dacă nu te conformezi şi nu mergi în pas cu toată echipa, mediul privat îşi spune cuvântul!

    fabrica-de-ciocolata-1

    În ţară nu avem un nivel de trai ridicat, comparativ cu a ţărilor avansate din UE. Să nu mai plece oamenii cu pregătire şi bunii meseriaşi din ţară, ci să le asigurăm condiţii civilizate aici, pentru prosperitatea ţării. Nu aşteaptă mult de la viaţă, decât sănătate lui şi familiei sale dragi. Mi-a vorbit de părinţi şi-i respectă atât de mult încât recunoştinţa nu-şi găseşte cuvinte! Fabricii nu-i lipseşte nimic, totul merge ca o apă curgătoare stabilită în albia ei! O zi de muncă pentru director de multe ori începe cu răsăritul soarelui şi se termină cu mult mai târziu decât apusul lui. El ştie că societatea noastră este formată din două categorii de oameni, care consumă şi care se consumă. El face parte din categoria a doua! Privatizarea înseamnă nesomn, griji, alergături, onorarea promisiunilor şi salarii date la termenul fixat. Cine ştie ce înseamnă acestea, înţelege! Este greu să lucrezi cu oamenii. Câţi sunt, atâtea caractere! E adevărat că sunt multe sărbători de-a lungul anului, dar, speră directorul, că vom ajunge şi noi la normal şi nu vom inventa tot felul de sărbători, ci vom inventa metode de a lucra mai bine, mai cu randament!

    La fabrica aceasta există la toţi angajaţii un cult al muncii, al respectului faţă de muncă. Poate, după emisiune, fabrica va fi contactată de doritori în colaborare sau de a face contracte, directorul le stă la dispoziţie, chiar şi celor din Italia, care văd emisiunea “Oameni şi fapte”.

    N-a aşteptat directorul Camil Burian niciodată laude şi felicitări. Totuşi, la finalul emisiunii mi-am permis, ca fost profesor al dumnealui, să schiţez un portret cu trăsăturile de caracter: Este provenit dintr-o familie unde educaţia a fost pe prim plan. Se vede! Un tânăr ambiţios, muncitor, perseverent, tenace, luptător. Îl caracterizează hărnicia şi pasiunea de a avea rezultate. Este iubitor de oameni, în pas cu noul, exigent cu sine şi cu alţii din subordine. Este un om prietenos, cu zâmbetul pe buze. Este un om de cuvânt, modest şi cu mult bun simţ. Am fost ataşat de el, ca elev şi o fac şi acum, garantându-i o prietenie adevărată cu Nord Vest TV şi Gazeta de Nord-Vest. Căci adevărata prietenie ţine cât viaţa! E frumos când elevul îşi depăşeşte dascălul. Este şi aceasta o reuşită în activitatea educativă a vieţii! Sincer, a fost o plăcere să discut cu acest inimos şi priceput director. Felicitări!

    Teodor Curpaş

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE