Victoria noilor veniţi!

Filed under: Sport |

oli1

Olimpia reuşeşte să calce cu dreptul în primul meci oficial din 2014. În faţa a peste 1600 de spectatori şi pe o vreme splendidă, galben-albaştrii au învins pe teren propriu „Bătrâna Doamnă“, UTA Arad, cu 2-0. Golurile au fost marcate de noile achiziţii, Faur în minutul 5 şi Boştină în minutul 52, Csik trimiţând în teren un prim 11 inedit, care a consemnat debutul ca titulari într-un meci oficial pentru Olimpia a portarului Anca Trip şi a celor doi marcatori veniţi de la Unirea Dej şi Poli Timişoara. De cealaltă parte, oaspeţii de sâmbătă, o echipă galonată, fostă campioană a României, nu au pus probleme prea mari elevilor lui Csik şi Bolba care bifează a cincea victorie din acest sezon. UTA nu l-a avut pe bancă pe noul antrenor Adrian Falub, acesta oferind indicaţii de după gardul împrejmuitor. De altfel, la conferinţa de presă de după joc nici un oficial arădean nu a fost prezent.

Pe fondul dominării din startul partidei, Olimpia deschide scorul în minutul 5 prin Bogdan Faur, după o acţiune şi o centrare a lui Gavrilescu şi o prelungire în careu a atacantului Boştină. Faur îl învinge pe experimentatul Boşneag din câţiva metri şi deschide scorul pe Municipalul din Satu Mare. Şi după marcarea golului echipa sătmăreană este cea periculoasă, Boştină, Faur şi Bujor trec pe lângă majorarea scorului pe tabelă. Prima fază periculoasă a arădenilor vine în minutul 38, când Neagu trimite din lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri pe lângă bara din stânga a porţii apărate de Trip. La cabine Olimpia a intrat în avantaj, avantaj pe care l-a majorat în minutul 52 prin Alex Boştină. Acelaşi Gavrilescu insistă pe partea dreaptă, Boştină intră în posesia mingii şi trimite în vinclu de la 16 metri fără speranţe pentru portarul Boşneag. Peste câteva minute acelaşi Boştină putea duce scorul la 3-0, însă lovitura sa de cap a fost respinsă in extremis în corner de Ionuţ Boşneag. În faza imediat următoare, pe contra-atac, după o minge pierdută de ai noştri în ofensivă, nou intratul Surugiu, jucător de bandă stângă, îl întinde serios pe Anca Trip cu un şut la colţul lung, însă portarul naţionalei Under 18 a României a fost la post. Ola de la oaspeţi a mai încercat să pună probleme cu două lovituri de cap, însă acesta a trimis imprecis. Cum nu s-au mai întâmplat alte lucruri notabile până la final, scorul a rămas 2-0 pentru Olimpia, care avea nevoie de această victorie pentru moral şi pentru meciurile care vor urma. Cu trei debutanţi la echipă, gruparea sătmăreană a arătat că este o echipă greu de învins mai ales pe teren propriu. Olimpia rămâne pe locul opt în clasament, însă este la egalitate cu locurile şase şi şapte ocupate de Reşiţa şi Slatina.

Olimpia: Trip – Muntean, Bălău, Ene, Iuhas, Gavrilescu, Svarczkopf (81 Micaş), Villand, Faur (75 Kinczel), Bujor, Boştină (72 Feier).
UTA: Boşneag – Oltean, Mardare, Ola, Diarra, Marcu (46 Surugiu), Lazea, Zaluschi, Neagu, Monac, Apostu (63 Sălăjan).

A arbitrat Dorin Voina (Reşiţa), ajutat la cele două margini de Iulian Szekely şi Monica Rigo din Cluj, rezervă Adrian Suta din Baia Mare, iar observatori FRF au fost desemnaţi Cornel Pantea din Oradea şi Dan Costin din Zalău.

Tiberiu Csik – antrenor Olimpia: „Vreau să felicit băieţii pentru dăruirea şi atitudinea de care au dat dovadă. Am crezut în victorie şi suntem pe un drum bun. Mai avem destule meciuri, sper să ne atingem obiectivul, să terminăm pe unul din primele şase locuri. Doi dintre debutanţi au marcat, încercăm să alcătuim o echipă redutabilă, au rămas pe dinafară jucători care poate în toamnă erau titulari, dar campionatul este lung şi fiecare va avea şanse să joace. Cei de astăzi au arătat că merită să joace, sa fie în primul 11 şi cei care au intrat, am fost foarte mulţumiţi de ei.

Dan Gavrilescu – mijlocaş Olimpia: „Am trăit intens acest meci. Mi-a fost puţin frică de meci, şi mie şi colegilor pentru că era primul meci, era şi tracul să intrăm bine în joc, lumea are aşteptări mari de la noi, mi se pare şi normal. Sincer nu ştiam cu ce echipă vine UTA. Citeam prin ziare că au noutăţi, am avut noroc cu golul din primele minute care le-a turnat plumb în picioare. A fost un meci greu, sincer nu sunt mulţumit de evoluţia mea pentru că aştept mult mai mult de la mine şi vroiam să arăt altceva, dar în primul rând a fost importantă victoria şi cele trei puncte. “

 

Ene şi Muntean, suspendaţi cu CraiOlguţa

Din păcate, în tabăra Olimpiei cinci jucători au văzut cartonaşul galben, Iuhas, Gavrilescu, Svarczkopf, Ene şi Muntean, ultimii doi fiind suspendaţi, având patru avertismente, pentru meciul cu CSU Craiova din etapa a 16-a. Partida se va disputa sâmbătă, pe Stadionul Olimpia din Satu Mare, existând posibilitatea ca acesta să fie televizat în direct.

Craiova lui Mititelu nu s-a prezentat la Slatina

Rezultatele etapei a 15-a a seriei Vest
CSM Râmnicu Vâlcea – CS Mioveni 1-0. A marcat: B. Geantă (pen.) – min. 90
FC Bihor – Gloria Bistrița 1-0. A marcat: R. Lukacs – min. 62
FC Olt – Universitatea Craiova 3-0 (neprezentare)
Minerul Motru – Metalul Reșița 0-0
Olimpia – UTA 2-0. Au marcat: Faur – min. 5, Boștină – min. 53
CS U Craiova – ASA Târgu Mureș 1-2.
Au marcat: Kitanovski – min. 27 / Tomozei – min. 54, Hora – min. 66

Etapa următoare (8 martie): UTA – CS Mioveni, Gloria Bistrița – CSM Râmnicu Vâlcea, U. Craiova – FC Bihor, Metalul Reșița – FC Olt, ASA Târgu Mureș – Minerul Motru, Olimpia Satu Mare – CS U Craiova.

 Daniel Chiorean

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *