More

    ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI

    Despre poezie s-ar mai putea scrie sute şi mii de tone de tratate, comentarii, eseuri, impresii şi omagii literare. Ziua Mondială a poeziei cred că trebuie să reprezinte întotdeauna o mare şi nesfârşită bucurie pentru întreaga omenire. Mă bucur din toată fiinţa mea pentru că există oameni în zilele noastre, indiferent de vârsta lor, care scriu poezie. Unii iau în derâdere poeţii, îi minimalizează şi-i ironizează în fel şi chip. Din fericire, există semeni de-ai noştri care apreciază poezia şi poeţii, deoarece aceştia, din punct de vedere emoţinal sau al trăirilor umane complexe, se regăsesc în creaţiile poetice. În momentul când citeşti o poezie, în care te regăseşti, parcă se coboară asupra ta o linişte nemaîntâlnită. Simţi cum se strecoară în conştiinţa ta bucuria creaţiei, care te îndeamnă să continui poemul respectiv cu trăirile tale nedestăinuite.

    Poezia este barometrul incontestabil al trăirilor interioare umane. Oamenii pot să-şi dea seama dacă mai există în sufletele lor şi-ale semenilor: sensibilitate, iubire, iertare, dragoste, romantism, fericire, compasiune, dramatism, manifestarea liberă a personalităţii… şi măreţia de a fi om. Poezia surprinde profunzimea trăirilor umane, ipostazele în care conştiinţa interioară oscilează ca un ceasornic biologic. Dramele, suferinţele, complexitatea trăirilor umane, patriotismul, atitudinile, lumile interioare în care sufletul omului trăieşte fărămiţat, de parc-ar fi un mozaic asemănător Căii Lactee – se regăsesc în poezie. Prin intermediul limbajului poetic universal avem posibilitatea să pătrundem în sanctuarul creaţiei, care este fascinant, imprevizibil şi captivant. Se spune că nu întotdeauna limbajul poetic este înţeles de către un cititor. Da, este adevărat, pentru că s-ar putea ca un cititor sau mai mulţi să nu fi trecut prin stările de trăire emoţională surprinse în anumite poeme. O dată cu înaintarea în vârstă a omului, cu îmbogăţirea experienţelor sale de viaţă, de trăire emoţională, sentimentală, de cultură – percepţia poeziei se schimbă în mod miraculos.

    Poeţii cetăţii trebuie să se bucure mereu de cinste, onoare şi demnitate. În cetatea Sătmarului, cinstea acordată poeţilor a devenit o tradiţie. În fiecare an, poeţii şi scriitorii sunt sărbătoriţi şi apreciaţi de sătmăreni, oficialităţi locale şi judeţene, indiferent de limba în care se exprimă creatorii de literatură. Poezia lor este esenţa afectivităţii umane, esenţa conştiinţei fericirii de-a face bine şi a păstra în permanenţă pacea în comunităţile noastre. Cuvintele rostite de IRINA BOKOVA – director general al UNESCO, de ZIUA INTERNAŢIONALĂ A POEZIEI, ar trebui să dea de gândit deopotrivă creatorilor, decidenţilor şi receptorilor de poezie: „Poezia este un cântec de libertate, permițându-ne să ne afirmăm identitatea prin creație. Poezia este, de asemenea, cântecul sentimentelor noastre cele mai profunde pe care-l regăsim în cuvintele poetului brazilian și diplomat João Cabral de Melo Neto: … chiar și neintenționat, fiecare cuvânt care vine de la emoție este poezie . Prin cuvintele sale și ritmul său , poezia dă formă viselor noastre de pace, dreptate și demnitate, și ne dă puterea și dorința de a ne mobiliza pentru a le face reale. Formele evoluează, dar impulsul poetic rămâne intact. Shakespeare a descris poezia ca fiind: muzica pe care fiecare om o poartă în sine. Câteva secole mai târziu, muzicianul de jazz Herbie Hancock, Ambasador al Bunăvoinţei UNESCO și Charles Eliot Norton, profesor de Poezie la Universitatea Harvard, au vorbit despre afinitățile existente între poezie, literatură și muzică . Ca o expresie profundă a minții umane, ca o artă universală, poezia este un instrument pentru dialog și apropiere. Difuzarea de poezie ajută la promovarea dialogului între culturi și înțelegerea între popoare, deoarece oferă acces la exprimarea autentică a unui limbaj”. – Irina Bokova, Director General UNESCO.

    Poezia a fost definită în fel şi chip de-a lungul vremii. Poeţii cetăţii erau respectaţi şi citaţi în diverse împrejurări ale vieţii sau stări ale sufletului. Iubirea a fost transformată de-atâtea ori în poezie, iar apoi dăruită ca o declaraţie de dragoste fiinţei iubite. În cazul îndrăgostiţilor, poezia este, a fost şi va rămâne limbajul interior al sentimentelor, al trăirilor umane inedite. Acest limbaj, poeţii îl exteriorizează, în momentele creaţiei, pentru a-l dărui fiinţei iubite, materializat în versuri. Metaforele, comparaţiile, epitetele, adjectivele şi alte mijloace literare artistice sunt prea puţine uneori, sunt prea sărace, pentru a traduce iubirea pe care o purtăm în suflet, ca un diamant strălucitor, pentru persoana iubită.

    Dacă n-ar exista poezia, n-am putea niciodată să vizualizăm gingăşia, dorul, contemplările, aşteptările, suferinţa despărţirii temporare şi nobleţea dragostei. În faţa iubirii cuvintele, fără încărcătura emoţională a versurilor, sunt fără armonie, seci şi parcă sună ca nişte tinichele. În momentul în care îi dăruieşte poetul sau poeta un poem persoanei iubite, acesta se transformă într-o punte miraculoască între cele două suflete îndrăgostite. Prin intermediul poemelor, îndrăgostiţii reuşesc să comunice, şi implicit să intercepteze frumuseţea interioară a iubirii pe care o poartă în suflete zi şi noapte. Limbajul poetic al iubirii este de fiecare dată original, diferit şi irezistibil.
    “Cuvintele, în vorbirea de toate zilele, se ruinează, se banalizează, se automizează. Ce face poetul ? Singularizează cuvântul pentru a-i da forţa de a produce senzaţie, reînnoieşte percepţia blazată şi reîmprospătează facultatea cuvântului de a o trezi din amorţeală.”- NICOLAE STEINHARDT, JURNALUL FERICIRII, Opere integrale 1, pag. 335.

    Dumitru Ţimerman

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE