10 alimente care cresc colesterolul

Filed under: Sanatate |

3

Tocmai ti-ai facut analizele si ai constatat ca ai colesterolul si trigliceridele crescute? Te intrebi cum ai reusit sa ajungi in situatia asta? Raspunsul e simplu: alimentatia grasa.

Desi nu este o afectiune ingrijoratoare, colesterolul crescut poate duce in timp la ingrosarea arterelor si la aparitia unor probleme de inima, de aceea, este nevoie de un regim alimentar pentru scaderea lui. Regimul alimentar trebuie sa includa multe verdeturi, salate, legume, fructe, cereale integrale, iaurturi, masline, branza tofu, orez, ulei de masline, paine integrala, linte, fasole, naut si branzeturi slabe. Se spune ca 2 mere consumate pe zi reusesc sa scada colesterolul cu pana la 50%.

Care sunt alimentele care duc la cresterea colesterolului?

1. Carnea grasa

Consumata in exces, carnea de vita, porc, rata si miel duce negresit la cresterea colesterolului. De asemenea, si carnea grasa de peste, pui, gaina sau curcan trebuie consumata cu moderatie si chiar evitata cand colesterolul este crescut. Incercati sa consumati carnea la gratar si sa nu va faceti un obicei din a o consuma zilnic.

2. Mezelurile si micii

Mezelurile, in special carnatii, salamul, parizerul si crenvurstii, contin o cantitate mare de grasimi si foarte putina carne slaba. Micii, de asemenea, sunt si ei bogati in grasimi si trebuie scosi complet din meniu.

3. Cascavalul, crema de branza si alte branzeturi grase

Daca ai un regim alimentar vegetarian si un colesterol crescut, branzeturile grase sunt de vina. Ele au un continut crescut de colesterol si trebuie consumate cu moderatie. Cele mai grase branzeturi sunt cascavalul, branza de burduf, crema de branza, parmezanul, branza de bivolita, capra si oaie.

4. Untul, margarina si smantana

Nu mai e o noutate pentru nimeni ca untul si smantana sunt pline de grasimi, asadar consuma-le cat mai rar si foloseste-le cat mai putin la prajituri si creme. Margarina este cea mai periculoasa dintre aceste trei alimente, deoarece este plina de grasimi trans.

5. Prajiturile si gogosile

Prajiturile contin de obicei unt, margarina si smantana. Daca obisnuim sa cumparam prajituri din comert, acestea contin si tot felul de coloranti, arome si alte chimicale, care fac mai mult rau organismului. Gogosile, de asemenea, nu sunt deloc sanatoase, dat fiind ca sunt prajite in ulei.

6. Galbenusul de ou

Un ou pe zi consumat dimineata nu o sa-ti faca rau, insa daca obisnuiesti sa mananci multe omlete si oua fierte, atunci nu te astepta sa ai colesterolul in limite normale. 6 galbenusuri de ou contin 1085 mg colesterol, o cifra foarte mare tinand cont ca in fiecare zi trebuie sa consumam nu mai mult de 300 mg colesterol.

7. Ficatul

Desi ficatul este bogat in fier, care este bun pentru sanatate, el are dezavantajul ca este bogat si in colesterol. Se pare ca ficatul este organul in care se afla concentratia cea mai mare de colesterol, asadar evita sa iti mai cumperi pate de ficat, ficat de vita sau de porc.

8. Produsele de patiserie

Produsele de patiserie contin grasimi trans care blocheaza arterele, cresc colesterolul si provoaca tot felul de neplaceri in organism. Grasimile trans sunt de fapt uleiuri partial hidrogenate care au fost corelate cu aparitia bolilor de inima, cancerului si diabetului.

9. Hamburgerii 

Pe langa faptul ca sunt saraci in calitati nutritive, hamburgerii ne mai si cresc colesterolul. Majoritatea restaurantelor de tip fast-food prepara mancarea in ulei hidrogenat care este foarte daunator pentru sanatate.

10. Chipsurile

Chipsurile, pop-corn-ul preparat la microunde si alte snack-uri contin grasimi de tip trans, considerate unele dintre cele mai periculoase grasimi pentru organism. Acestea nu numai ca iti cresc colesterolul, dar iti si afecteaza ficatul.

Alte alimente pe care trebuie sa le eviti pentru a scade nivelul colesterolului rau sunt: cartofii prajiti, stridiile, caviarul, homarul, crevetii, croisantele, briosele, inghetata cremoasa, maioneza, rinichii de miel si creierul de vita.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *